Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că nu a fost citat în dosarul care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu și că informațiile privind posibila sa implicare în dosar ar fi "aberații". El mai afirmă că dacă va fi chemat la DNA, va răspunde oricărei întrebări.

Eugen TeodoroviciFoto: Captura Antena 3

Întrebat, joi, de jurnaliști despre informațiile din spațiul public potrivit cărora numele său ar apărea în dosarul în care este vizat Tăriceanu, Teodorovici a spus că nu îl preocupă astfel de "aberații".

"Nu am astfel de informaţii şi nu mă preocupă astfel de aberaţii. Discut şi răspund la orice întrebare. Unii îşi pierd timpul pentru astfel de aberaţii", a declarat ministrul Finanțelor. În perioada 2007-2008, vizată în dosarul lui Tăriceanu, Eugen Teodorovici era secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

"Eram secretat de stat şi semnam în locul ministrului Varujan Vosganian de a aloca sumele respective pentru că ministerele stabilesc ce e prioritate. Dacă există, înseamnă că sunt şi legale, dacă alţii au alte argumente, să le aducă", a mai spus Teodorovici.

Întrebat dacă va vota pentru ridicarea imunităţii preşedintelui Senatului, Teodorovici a spus că va vedea la acel moment.

Procurorii DNA îl acuză pe pe Călin Popescu Tăriceanu că a primit, când era premier, "foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă. Potrivit unui răspuns oficial al DNA, faptele au avut legătură cu acoperirea unor cheltuieli din campania electorală cu bani provenind de la o firmă care ar fi obținut "contracte comerciale importante de la statul român”. În schimbul acestor foloase materiale, Tăriceanu ar fi intervenit pentru încheierea unor acte adiționale la un contract derulat de companie.

"Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece”, precizează DNA, care a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului privind avizul pentru începerea urmăririi penale. Tăriceanu va putea fi urmărit penal doar dacă Senatul va vota pentru acest lucru.

Acuzațiile care i se aduc lui Călin Popescu Tăriceanu au legătură cu firma austriacă Fujitsu Siemens Computers GmbH, care era distribuitor al licențelor Microsoft, susțin surse oficiale, pentru HotNews. Chiar dacă DNA nu a precizat oficial legătura cu Microsoft, Călin Popescu Tăriceanu a invocat acest lucru în prima reacție la informațiile privind noul său dosar.