”Alegerile europene din 2019 nu sunt doar alegeri. Viitorul Uniunii Europene se află în balanță. Pentru a ne consolida în continuare unitatea, Maroš Šefčovič a anunțat că îl susține pe Frans Timmermans candidat comun pentru a conduce familia PSE în alegerile pentru Parlamentul European din 2019.”, anunță socialiștii europeni.

Frans Timmermans, la BucurestiFoto: Captura Privesc.eu

Însă deocamdată nu este clar ce şanse au socialiştii europeni să obţină după europarlamentare postul ocupat în prezent de Jean-Claude Juncker, în condiţiile în care alegerile şi sondajele efectuate în numeroase ţări europene arată că socialiştii au pierdut teren, adesea în favoarea formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare, iar acelaşi post este dorit şi de popularii europeni, din partea cărora au intrat deocamdată în cursa internă liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, şi fostul premier finlandez Alexander Stubb.

Implicații pentru România: Cum s-a rățoit socialista Dănclilă la acualul candidat Timmermans

Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis, în 4 octombrie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind aşteptat până la începutul lunii noiembrie.

Sursele citate spun că scrisoarea a fost trimisă premierului chiar a doua zi după ce aceasta a vorbit în Parlamentul European și s-a răstit la acesta spunând că ”nu a venit să dea explicații nimănui”.

Scrisoarea are 18 întrebări, care fac referire la modul în care sunt schimbate Codul Penal și Codul de Procedură Penală, și vine în contextul în care prim-vicepreședintelui CE i s-a cerut e către premierul Dăncilă să spună punctual care sunt îngrijorările cu privire la legile din domeniul penal.

"Dacă sunt adoptate fără corecții, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justiției în combaterea corupției. Veți vedea și în noiembrie ce s-a scris în MCV, față de ianuarie 2018. Situația s-a deteriorat. Președintele Juncker și cu mine am făcut declarații în care ne-am exprima îngrijorarea. În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autoritățile române, vreau să vă spun că vom vedea dacă există conflicte în ceea ce privește legile justiției și combaterea corupției", a spus Timmermans, pe 3 octombrie.