ALDE a depus la Senat propriul proiect privind parteneriatul civil: „Uniunea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex” / Proiectul nu face nicio referire explicită la posibilitatea adopției de copii

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 4 noiembrie 2018, 15:12 Actualitate | Politic


Cuplu gay
Foto: travis.af.mil
Doi parlamentari ALDE au înregistrat, la Senat, un proiect de lege privind parteneriatul civil, asumat de partid, act normativ care reglementează uniunea între persoanele de același sex și nu face o referire explicită la interzicerea sau permisiunea ca persoanele de același sex să adopte copii, scrie Mediafax.

Propunerea legislativă a fost depusă pe 2 noiembrie, la cinci zile după ce un proiect legat de parteneriatul civil, inițiat de Florin Manole deputat PSD și deputatul PNL Ovidiu Raețchi, a fost înregistrat tot la Senat. Proiectul din urmă este semnat doar aleși de la PNL, UDMR, USR, nu și de ALDE.

„Este un proiect pe care am decis să îl asumăm și l-au inițiat cei doi colegi. Este bine să avem o dezbatere pentru că formula pe care am depus-o noi este foarte uzitată în toată Europa, sunt cupluri care nu doresc să se căsătorească, dar își reglează situația printr-un parteneriat civil, mai ales cea patrimonială”, a declarat duminică, pentru Mediafax, europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, despre propunerea legislativă înregistrată la Senat de parlamentarii ALDE Andrei Gerea și Ion Popa.

Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai a precizat că proiectul ALDE nu este asumat de coaliția de guvernare. „Dar este foarte bine le dezbatem”, a arătat aceasta.

În legătură cu proiectul de parteneriat civil înregistrat recent de parlamentari din PSD, UDMR, PNL și USR, europarlamentarul ALDE a spus că „e foarte bine”. „Nu poți să constrângi pe cineva să aibă aceeași părere ca tine. Deci noi am depus un proiect, ei un proiect, cu siguranță cele două proiecte vor fi analizate împreună și sper să iasă un proiect bun și acceptabil social”, a explicat Nicolai.

Acesta a adăugat că în proiect nu este prevăzută expres interdicția sau permisiunea pentru partenerii civili să adopte copii pentru că acest subiect trebuie clarificat, dacă este nevoie, în Codul Civil și în legea adopției.

Deputatul Andrei Gerea și senatorul Ion Popa, ambii de la ALDE, au înregistrat, pe 2 noiembrie, la Senat, un proiect de lege privind parteneriatul civil.

„Parteneriatul civil reprezintă uniunea liber consimțită între două persoane, încheiat în condițiile legii”, prevede proiectul. Astfel, noțiunea de parteneriat civil este definită în proiect drept „uniunea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex prin declararea sa în fața ofițerului de stare civilă în scopul organizării vieții private comune și a gospodăririi împreună”.

De asemenea, este nevoie de întrunirea următoarelor condiții pentru încheierea parteneriatului civil: partenerii au împlinit vârsta de 18 ani; cel puţin unul dintre parteneri este cetăţean român sau este cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa în România de cel puțin 1 an; nici unul dintre parteneri nu este căsătorit sau nu a încheiat un alt parteneriat civil; partenerii nu sunt rude în linie dreaptă, sau în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv; ambii parteneri au capacitate deplină de exercițiu.

Parteneriatul civil se încheie prin consimțământ personal, liber și deplin al fiecărui partener, consemnat în scris printr-o declarație de parteneriat în fața ofițerului de stare civilă. Actul de parteneriat se semnează de ofițerul de stare civilă și de cei doi parteneri. Parteneriatul se consideră încheiat prin înmânarea certificatului de parteneriat civil de către ofițerul de stare civilă celor doi parteneri. Certificatul de parteneriat civil este actul de stare civilă prin care se face dovada încheierii parteneriatului civil în Registrul de stare civilă.

„Copiii născuți în cadrul parteneriatului civil sunt considerați copii născuți în afara căsătoriei. Partenerii au obligația de întreținere a copiilor celuilalt partener”. De asemenea, la desfacerea parteneriatului civil, cei doi parteneri vor decide de comun acord situația copiilor născuți în timpul parteneriatului civil. Dacă cei doi parteneri nu se învoiesc asupra situației copiilor născuți în această perioadă, va hotărî instanța de tutelă.

Parteneriatul civil încetează prin decesul sau declararea judecătorească a morții unuia dintre parteneri. Parteneriatul civil se poate desface prin decizia unilaterală a unuia dintre parteneri consemnată în scris de către ofițerul de stare civilă.

Spre deosebire de propunerea legislativă a lui Florin Manole și Ovidiu Raețchi, proiectul ALDE prevede folosirea unui interpret autorizat, în cazul în care parteneriatul civil este încheiat între cetățeni străini sau persoane surdomute.

„La încheierea parteneriatului civil între cetățeni străini sau între aceștia și cetățeni români, dacă nu cunosc limba română, precum și în cazul în care unul sau ambii viitori parteneri sunt surdomuți, se va folosi intrepret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal”, stipulează actul normativ.

Partenerii au drepturi și obligații egale în cadrul parteneriatului civil și hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește parteneriatul. Partenerii își datorează sprijin material și moral reciproc. Partenerii își păstrează numele avut înainte de încheierea parteneriatului civil.

Partenerul este asimilat soțului în următoarele materii: moștenirea legală sau testamentară, obligația de întreținere, pensia de urmaș și a altor drepturi în materia asigurărilor sociale, asistența socială, asigurările de sănătate și drepturile pacientului, având calitatea de co-asigurat și de aparținător, violența domestică, justiție, regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese, libera circulație a persoanelor, obținerea cetățeniei române.

„Cuplurile care au încheiat parteneriate civile în mod legal pe teritoriul altor state beneficiază de recunoașterea statutului lor pe teritoriul României și de aceleași drepturi și obligații ca și cuplurile care au încheiat parteneriat civil în România. Căsătoriile între persoanele de același sex legal încheiate pe teritoriul altor state beneficiază de totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care le au cuplurile de același sex care au încheiat parteneriat civil în România”, mai prevede proiectul de lege asumat de ALDE.

Un alt proiect de lege privind parteneriatul civil, care prevede că persoanele de același sex care încheie un parteneriat civil nu vor putea adopta copii, a fost depus în Parlament pe 31 octombrie, proiectul fiind susținut de senatori și deputați din PSD, UDMR, PNL și USR.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, pe 17 octombrie, că va fi luată o decizie în legătură cu susținerea și depunerea în Parlament a proiectului de lege privind parteneriatul civil în cadrul următoarei ședințe a Comitetului Executiv Național al partidului.

În schimb, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spunea, pe 9 octombrie, la Parlament, că ALDE nu vrea să-și asume „paternitatea” proiectului de lege privind parteneriatul civil, ci doar paternitatea ideii.

Senatul este primă cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaților fiind for decizional.


Citeste mai multe despre   
















1130 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version