Europarlamentarul PPE Siegfried Mureșan a declarat sâmbătă, la Sibiu, că singurul motiv pentru care PSD mai este membru al socialiștilor europeni este acela că partidele socialiste sunt „la pământ” în Germania, „slabe” în Franța, Italia, în timp ce în Polonia sunt „aproape inexistenți”, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„PSD este izolat, nu e nici credibil și nici competent. O spun cu subiect și predicat, PSD-ul încă este astăzi membru al socialiștilor europeni dintr-un singur motiv, datorită slăbiciunii socialiștilor europeni. Socialiștii europeni sunt foarte slabi în multe țări europene în momentul de față. Sunt la pământ în Franța, în ultimul sondaj în Germania sunt pe locul patru după partidul creștin democrat, după un partid de extremă dreaptă și după ecologiști. Pur și simplu, în vremurile de astăzi socialiștii nu mai au soluții la problemele adevărate ale oamenilor”, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, liberalul Siegfried Mureșan, la o dezbatere cu titlul „Summitul de la Sibiu (9 mai 2019) - priorităţi şi valori pentru viitorul Uniunii Europene”.

Eurodeputatul a menționat că socialiștii europeni au nevoie de „10 mâini ridicate din România”.

„Deci sunt la pământ în Franța, sunt slabi în Germania, slabi în Italia unde erau la 40% și în patru ani sunt la 18% acum, în Polonia sunt aproape inexistenți. Și doar această slăbiciune a socialiștilor europeni ține PSD-ul acolo, pentru că au nevoie de 10 mâini ridicate din România”, a precizat Mureșan.

Europarlamentarul Cătălin Ivan, care a demisionat, la sfârșitul lunii septembrie, din grupul socialiștilor din PE, a declarat pentru Mediafax că a plecat din grup pentru că aceștia nu au vrut să excludă PSD din familia politică europeană.

Întrebat de ce socialiștii europeni nu au luat o decizie privind excluderea PSD, Ivan a spus că pentru grupul S&D din PE au fost mai importante „calculele politice”.

„Pentru că și-au făcut tot felul de calcule, probabil, și consideră că indiferent ce s-a întâmplat pe 10 august, indiferent ce se întâmplă în România, indiferent cât de mult luptă Dragnea și ceilalți să apere corupții, pentru ei e mai important să aibă câteva voturi din partea PSD în PE. Deci calculele politice au fost pentru socialiștii europeni mai importante decât principiile și valorile pentru care au luptat atâția ani”, a explicat Ivan.

Victor Negrescu: „PSD a fost, este și trebuie să rămână cel mai pro-european partid din România”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a afirmat sâmbătă, pe Facebook, că PSD a fost, este și trebuie să fie cel mai pro-european partid din România, precizând că formațiunea este singura din țară care are un vicepreședinte al Parlamentului European.

"Rămân ferm convins că Partidul Social Democrat a fost, este și trebuie să rămână cel mai pro-european partid din România, fidel valorilor sale europene prevăzute în statutul partidului. Partidul Social Democrat este formațiunea politică care a generat consensul de la Snagov, ce a condus la aderarea României la Uniunea Europeană. Tot partidul nostru a finalizat negocierile de aderarea la UE. Astăzi suntem singura formațiune politică cu o structură dedicată politicii europene, PES activists Romania, prin care ne propunem să promovăm participarea la politica europeană. Împreună cu organizația PES activists din Alba vom continua să facem cunoscute doleanțele cetățenilor și social democraților români cu privire la Uniunea Europeană", a scris Victor Negrescu pe Facebook, citat de Mediafax.

În acest context, ministrul a precizat că sâmbătă a relansat organizația PES Activists Alba, cu o nouă echipă condusă de consilierul județean Corneliu Mureșan. Acesta a mai spus că PSD va ridica mâna mereu pentru România, făcând referire la declarațiile europarlamentarului Siegfried Mureșan potrivit cărora socialiștii europeni mai țin PSD membru doar pentru că au nevoie de 10 mâini ridicate.

"P.S.: În fața celor mai recente atacuri ale dreptei, menționez faptul că Partidul Social Democrat este singurul partid din România care are în prezent un vicepreședinte al Parlamentului European. La nivelul Grupului S&D avem un vicepreședinte. Grupul S&D este al doilea grup politic din Parlamentul European având al doilea număr de comisari europeni. Partidul Social Democrat s-a luptat și se va lupta mereu pentru a asigura reprezentarea la cel mai înalt nivel a României. Noi «ridicăm mâna» mereu pentru România. Oare toți ceilalți fac la fel?", a conchis Negrescu.

Europarlamentarul PSD Andi Cristea, către Siegfried Mureșan: „Nu ești omul potrivit să vorbești de fidelitate”

Și eurodeputatul PSD Andi Cristea a reacționat la afirmațiile liberalului Siegfried Mureșan, transmițându-i acestuia că nu e în măsură să vorbească despre fidelitate, având în vedere trecerea sa de la PMP la PNL.

"Colegul Siegfried Mureșan lovește din nou... Dragă Siegfried, singurul motiv pentru care te afli la PNL e nevoia de mâini a liberalilor, care mai vroiau încă pe cineva cu «coloană vertebrală» în echipă. Te-au găsit repede căci agitai tu mâinile pe culoare la PE neștiind cum să părăsești formațiunea care te-a adus acolo, PMP. La trecutul mare, viitor pe măsură!", a scris Andi Cristea sâmbătă pe Facebook, citat de Mediafax.

Social-democratul a adăugat că Mureșan s-ar fi rugat de Monica Macovei, apoi a trecut la partidul condus de Traian Băsescu doar pentru a obține un loc în Parlamentul European, la grupul PPE.

"Lăsând însă glumă deoparte, nu ești omul potrivit să vorbești de fidelitate, valori naționale și europene. Dacă nu se rugau niște amici nemți de Macovei, nu te primea în cabinet iar după aceea, nu te primea nimeni în secretariatul PPE, de unde ai făcut «pasarelă» la Băsescu. Doar pentru că ești singura mână ridicată «mediatic» din PNL de la P.E. nu înseamnă că o și ridici bine. Dacă nu crezi, întreabă-ți colegii de partid...", a completat eurodeputatul PSD.