UPDATE PNL le cere lui Dragnea și Tăriceanu să demareze procedura de revocare a lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului
UPDATE Biroul Permanent Reunit al Parlamentului a amânat, luni, votul asupra solicitării depuse de PNL pentru revocarea lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului, fără să stabilească un termen de adoptare a unei decizii, a anunțat după ședința BPR, liberalul Raluca Turcan.
"Majoritatea parlamentară PSD-ALDE a făcut astăzi zid în jurul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Solicitarea PNL de demarare a procedurii de revocare a avocatului poporului, care s-a transformat în avocatul infractorilor, a fost amânată până la o dată la care vor catadicsi să intre măcar într-un cadru legal de respingere a acestei solicitări", a declarat Raluca Turcan.
Solicitarea vine după ce Ciorbea plecat în concediu și nu și-a delegat atribuțiile de sesizare a Ordonanțelor de Urgență la Curtea Constituțională către un adjunct, ceea ce a făcut ca OUG 92 privind legile justiției să nu poată fi contestată.
"În calitate de conducător al Instituției Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a blocat activitatea instituției în raport cu cetățenii – persoane fizice - pe durata exercitării concediului de odihnă, acesta nedelegând în integralitate atribuțiile prevăzute de legea specială în sarcina sa, dar necesare realizării scopului constituțional al Instituției Avocatul Poporului. Legea de organizare și funcționare a Instituției Avocatul Poporului nr. 35/1997 confirmă, la nivel infraconstituțional, că instituția care apără drepturile și libertățile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice este Instituția Avocatul Poporului și nu persoana fizică care îndeplinește funcția de conducător al instituției Avocatul Poporului.
Pe durata imposibilității exercitării temporare a atribuțiilor legale, conducătorul Instituției Avocatul Poporului nu are dreptul să pună în pericol drepturile și libertățile cetățenilor prin blocarea premeditată a exercițiului vreuneia dintre atribuțiile prevăzute expres în sarcina sa", se arată în documentul care va fi înaintat Birourilor permanente ale Parlamentului.
Liberalii afirmă că Victor Ciorbea avea cadru legislativ să își delege atribuțiile.
"Delegarea către unul dintre adjuncții săi (a celui specializat chiar pe domeniile de referință "justiție, poliție, penitenciare, armată") a atribuției de a sesiza în scris și direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiției era o obligație legală a Avocatul Poporului menită să asigure continuitate Instituției, iar neîndeplinirea ei dovedește reaua-credință și lipsa de imparțialitate a conducătorului Instituției. Delegarea atribuției de sesizare a Curții ar fi permis asigurarea continuității activității Instituției, iar adjunctul desemnat ar fi beneficiat de aceleași prerogative și facultăți pe care conducătorul Instituției le are potrivit legii si jurisprudenței CCR: adjunctul, asemeni conducătorului Instituției Avocatul Poporului, putea să sesizeze CCR, dar nu putea fi obligat să sesizeze sau să nu sesizeze CCR întrucât exercitarea acestei atribuții rămâne, potrivit jurisprudenței CCR, la “aprecierea sa exclusivă”, deci nicio autoritate, nici măcar poporul nu-l poate obliga pe Avocat ori pe adjunctul delegat să sesizeze CCR", se mai scrie în document.
" <<Unipersonalul>> Victor Ciorbea și-a luat atribuțiile și a plecat în concediu, blocând activitatea și realizarea scopului constituțional de către Instituția Avocatul Poporului. Prin această atitudine, Victor Ciorbea arată, încă o dată, că nu a fost și nu este Avocatul în slujba apărării drepturilor şi libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice. Acționând în acest fel, Victor Ciorbea arată că exercită rolul de Avocat al infractorilor, aceștia fiind singurii beneficiari direcți ai efectelor acestei odioase Ordonanțe de Urgență 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiției care paralizează întreaga activitate a procurorilor DNA, sistând de facto, lupta anticorupție din România", mai spun liberalii.
PNL va propune revocarea lui Victor Ciorbea din funcția Avocatului Poporului. Scântei: "Este Avocatul infractorilor"
AUDIO Ieșire nervoasă a lui Victor Ciorbea, întrebat de ce nu și-a delegat atribuțiile la plecarea în concediu: „Tu nu auzi că am delegat?! Am delegat, taci din gură odată!”
DOCUMENT Parchetul General a sesizat Avocatul Poporului în cazul ordonanței de modificare a legilor justiției
Mesajul lui Ciorbea către Opoziție privind ordonanța pe justiție: Sunt în concediu în SUA. Sesizările sunt analizate de experții Avocatului Poporului
USR și PNL îi cer Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanța pe legile justiției

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
S-au straduit sa puna omul lor acolo iar acum sa-l schimbe?
Doar noi toti am putea sa mergem si sa scoatem cu suturi si scuipati o asemenea otreapa!