PNL a decis că delegația care va merge la consultările de la Cotroceni miercuri va susține angajamentul adoptat de conducerea partidului în ședința de luni, care prevede sprijin pentru orice demers de suspendarea de la aplicare a legilor justiției, dar și respingerea legilor care modifică, în Parlament, Codul penal și Codul de procedură penală.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei care vor reprezenta PNL la consultările cu președintele Iohannis sunt președintele Ludovic Orban, prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, vicepreședinții PNL Florin Cîțu și Dan Vîlceanu, și președintele Comisiei juridice a PNL, deputatul PNL Ioan Cupșa, precizează un comunicat de presă.

Ce angajament a votat luni PNL:

"Partidul Național Liberal se angajează și cere același lucru și celorlalte partide parlamentare:

1. Să susțină suspendarea de la aplicare, în regim de urgență, fie printr-o inițiativă legislativă parlamentară, fie pe calea unei Ordonanțe de Urgență, a modificărilor aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, atât prin pachetul de legi adoptate de Parlament (Legea 242/2018, Legea 207/2018, Legea 234/2018), cât și prin Ordonanțele de Urgență (90/2018 și 92/2018),

2. Să susțină punerea în deplin acord a acelor prevederi legale, care trebuie să facă obiectul unor noi reglementări, cu recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei de la Veneția.

3. Să susțină solicitarea adresată Comisiei de la Veneția de asistență, la nivel parlamentar, în procesul de legiferare în domeniul Legilor Justiției, a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, în strânsă legătură cu experții Comisiei Europene.

4. Să voteze respingerea inițiativelor care modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală, aflate în procedură legislativă și care se află în dezacord cu recomandările Comisiei de la Veneția.

5. Să susțină amendarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, pentru punerea în acord cu deciziile de neconstituționalitate ale Curții Constituționale (adică, doar cele care au generat ieșirea din vigoare a unor norme legale), precum și cu directivele Uniunii Europene, în urma unui amplu proces de consultare publică cu societatea civilă, organizațiile profesionale și actorii relevanți din sistemul judiciar."

Președintele Klaus Iohannis a chemat miercuri partidele la consultări pe tema justiției. Consultările au loc în contextul în care șeful statului a cerut demisia ministrului justiției, imediat după ce Comisia de la Veneția a prezentat raportul extrem de critic privind modificările din justiție.

Programul consultărilor va fi următorul:

Miercuri, 24 octombrie 2018

Ora 15:00 - Partidul Social Democrat (PSD)

Ora 15:30 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);

Ora 16:00 - Partidul Naţional Liberal (PNL);

Ora 16:30 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Ora 17:30 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);

Ora 18:00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.