Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi seară, la B1 TV, că MCV a fost folosit de multe ori excesiv împotriva țării noastre și nu pentru a ne ajuta, iar evaluatorii care au făcut misiunile de monitorizare nu au vorbit cu șeful statului sau premierul, înainte de face rapoartele, potrivit Mediafax.

"Trebuie să recunoaştem că acest MCV a fost de multe ori utilizat excesiv împotriva noastră şi nu ca să ne ajute. Aici, în unele pasaje ale intervenţiei, îi dau dreptate doamnei Dăncilă şi, uite, vă dau un exemplu. Dacă puteţi să spuneţi, că eu nu pot, dacă aceşti oameni care fac evaluare pe justiţie pentru MCV au trecut vreodată pe la prim-ministru sau pe la preşedintele României. În mandatul meu România nu a făcut niciodată obiectul unei dezbateri în Parlamentul European", a declarat Traian Băsescu, joi seară la postul B1 Tv.

Astfel, în această privință Băsescu i-a dat parțial dreptate premierului Viorica Dăncilă. Fostul șef al statului a adăugat că evaluatorii din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare trebuiau să aibă discuții cu premierul sau președintele țării înaintea realizării rapoartelor preliminare asupra României.

"În mod categoric a existat, în primul rând un deficit uriaș de comunicare pentru că întrebarea este legitimă. În câte fraze în câteva zeci de rapoarte MCV se vorbește despre respectarea drepturilor fundamentale în România. Nu. Ni se prezintă statistici, câți arestați, câți condamnați și câți achitați. Marele păcat al acestor rapoarte MCV, hai să spun nu poți avea pretenția ca președinte să vină la tine, că nu te pricepi, dar discuții la nivel de prim-ministru trebuiau făcute întotdeauna înainte de încheierea misiunii. La fel cum se fac discuțiile cu FMI, spre exemplu. Discută la Finanțe, la Economie, etc, dar vin cu punctul de vedere preliminar la premier sau chiar la președinte uneori. Acea discuție este importantă pentru că se presupune că premierul sau președintele reprezintă cea mai autorizată voce și exprimă niște puncte de vedere care pot modifica sau pot să nu modifice analiza specialiștilor", a completat Băsescu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în cadrul dezbaterii din Parlamentl European de pe 3 octombrie, că miercuri i-a informat pe membrii acestui for despre abuzurile care s-au petrecut în România din cauza protocoalelor secrete, solicitându-le acestora să nu le mai ignore. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus, în cadrul dezbaterii, că vor fi folosite toate mijloacele de către Comisia Europeană pentru a regla situaţia din România, fie că este vorba despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, fie că sunt alte metode.

A doua zi după dezbaterea din PE, prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind aşteptat până la începutul lunii noiembrie.

Parlamentul European urmează să adopte, în prima parte a lunii noiembrie, o rezoluţie privind statul de drept în România.