Evazioniștii scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul integral, plus 20% din sumă - proiectul lui Cătălin Rădulescu, avizat de deputații juriști
Clemența se aplică și în cursul judecății penale, până la finalizarea procesului, în aceleași condiții.
De asemenea, cei care primesc o condamnare cu închisoare pentru evaziune fiscală scapă de executarea acestei pedepse, care se transformă în pedeapsă sub supraveghere dacă achită prejudiciul, plus 20% din suma datorată și penalități, într-un termen de până la 3 ani.
În favoarea inițiativei au votat cei de la PSD, ALDE și UDMR. Cei de la USR au votat împotrivă, PNL s-a abținut.
Proiectul va intra cel mai probabil miercuri la votul final al plenului Camerei Deputaților, care este for decizional.
Concret, inițiativa modifică art. 10 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care în prezent prevede astfel:
Articolul 10
(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).
Ce prevede proiectul modificat marți:
"În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală."
"În cazul aceloraşi infracţiuni de evaziune fiscală, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale."
"în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalizările, instanţa poate dispune o singură dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere". "În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare"
Deputatul USR Stelian Ion a declarat că forma proiectului este confuză și că este posibil să îl conteste la Curtea Constituțională.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Bravo ma!!!
Perfect!
Cea mai buna solutie pentru una dintre cele mai mari economii gri din UE! Beton!
Astia nu au auzit de confiscarea extinsa? Asta, plus un bonus de 5-10 ani de bulau ar face minuni pentru buget!
Puneti mana, si cititi putin, inainte sa va dati mari juristi si experti in drept.
În cazul ăsta, hoțul nu mai e hoț, nu-i așa maestre mitralieră?
Hotul neprins, negustor cinstit..si mai nou, Hotul prins, negustor cinstit
Sa se aplice si la articolele din magazin.
Daca te prinde ca le-ai afurat, achiti pretul integral plus 20%.
Tara de *** :-(
Fiecare modificare legislativa propusa de PSD pare sa aiba in spate un parlamentar care incearca sa scape de puscarie.
pai la un asa risc, merita... 20% doar daca ma prinde. daca nu, iau eu tot borcanul cu miere.
Acum sa luam un credit de nevoi personale de la ING pe 3 ani. Sa zicem 10.000 de lei. Valoarea de rambursat? 12.074,67 lei. "Cost" evaziune? 12.000,00 lei.
Va intreb ce e mai rentabil? EVAZIUNE FISCALA sau CREDIT?
Continuati ...sper ca data viitoare sa nu va mai voteze nici cei care la trecutul referendum au participat.
Personal as fi de acord in urmatoarele 2 conditii:
1. persoana nu are antecedente de evaziune
2a. autodenunt
sau
2b suma restituita suplimentar e mai mare decat evaziunea x (1/rate de identificare a evaziunilor), i.e. daca ipotetic se identifica 20% din evaziuni, suma suplimentara sa fie minim 5 x evaziunea
Majorarea e discutabila ca %, dar daca banii sunt recuperati e ok.
De vazut exemplul Elon Musk cu amenda primita pentru manipularea pietei de capital - 40 mil $ pare putin, la noi Patriciu a facut puscarie.... in SUA nu s-a rasculat nimeni... la noi sa curga sangele pe strazi
Elon Musk:
"In September 2018, Musk was charged by the U.S. Securities and Exchange Commission for a tweet claiming that funding had been secured for taking Tesla private. The lawsuit characterized the tweet as false, misleading, and damaging to investors, and sought to bar Musk from serving as CEO on publicly traded companies.[109][110] Two days later, Musk reached a settlement with the SEC"
Dinu Patriciu:
"Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în acest caz în 2006 fiind acuzat de mai multe infracţiuni, între care manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care au indus în eroare."
Concluzia: Musk nu a fost acuzat de manipularea pietei de capital, asa cum a fost acuzat si gasit vinovat Patriciu.
Daca vrei, gasesti multe cazuri in US de oameni condamnati cu inchisoare pentru maipularea pietei de capital, asa cum a facut si Patriciu. Dar de, borfasu' arunca o petarda, doar doar haleste careva.
Si cazurile de firme si persoane sunt nenumarate...
"On March 12, 2009, Madoff pleaded guilty to 11 federal felonies and admitted to turning his wealth management business into a massive Ponzi scheme. The Madoff investment scandal defrauded thousands of investors of billions of dollars. Madoff said he began the Ponzi scheme in the early 1990s. However, federal investigators believe the fraud began as early as the mid-1980s[18] and may have begun as far back as the 1970s.[19] Those charged with recovering the missing money believe the investment operation may never have been legitimate.[20][21] The amount missing from client accounts, including fabricated gains, was almost $65 billion.[22] The Securities Investor Protection Corporation (SIPC) trustee estimated actual losses to investors of $18 billion.[20] On June 29, 2009, Madoff was sentenced to 150 years in prison, the maximum allowed"
În ritmul ăsta ne apucăm cu toți să facem evaziune, dacă esti prins dai 20% in plus, dacă nu, esti cinstit.
Astept ca PSD sa ajunga la disperarea de a impozita BOR, asa cum este normal, ar iesi bani frumosi.
Vor fura pe fatza 1000 euroi, pe din dos 10 000 000 euroi, cu efectele evidente exprimate de idiomatul din poza.
dar 20% e de tot rasu... macar 50% desi as prefera 100%
also asta ar trebui sa mearga NUMAI daca recunosti vina IMEDIAT! daca deja ai fost condamnat .... welll papa! scopu ar trebui sa fie simplificarea procesului, nu o metoda de a scapa pentru hoti!
In SUA poti sa vrei tu sa platesti orice pt ca o sa fii norocos daca o sa mai activezi pe urma.
La dus, de pilda.
In acest moment Radulescu este intepenit cu limba in dosul lui Dragnea. Desigur, cand Dragnea va cadea (intr-o pozitie foarte bine platita, sa nu ne amagim - prea stie multe chestii murdare despre "colegi"), Radulescu va fi aruncat la WC si nu va mai auzi nimeni nimic despre el.
Nu mai trebuie sa-l suportam multa vreme.
Art. 10. - (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Ca tot vorbeam de praguri, exista in legislatie multe locuri unde sunt specificate praguri, cum este si evaziunea fiscala.
Iubitul vostru CIOLOS vorbea de "mica evaziune" si a incercat sa ridice pragul prin OUG in nov 2016, dar va faceti ca ati uitat:
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21430631-guvernul-discuta-azi-modificari-legea-evaziunii-fiscale-posibile-dezincriminari-ale-faptelor-mica-evaziune.htm
¬Art. 9ᅡ
(1) Faptele prevazute la art. 8 si 9, sunt considerate infractiuni numai daca valoarea prejudiciului este mai mare de 20.000 de euro, inclusiv, in echivalentul monedei nationale la data emiterii actului constatator.
(2) Pentru infractiunile prevazute la art.8 si 9, actiunea penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila a organului fiscal. Organul fiscal retrage plangerea prealabila daca prejudiciul este achitat integral de faptuitor.¬
Parerea mea este ca pedepsele trebuie sa fie progresive si in functie de prejudiciu.
Nu pot fi deacord cu acelasi tratament aplicat celui care vinde la o taraba cu unul care face evaziune de milioane de euro.
Trebuie sa existe niste praguri si in functie de asta sa se aplice amenzi progresiv si inchisoare( tot progresiv)
Institutiile trebuie sa-si faca treaba. Cica ar fi 25000 de inspectori....sa-si faca treaba.
Il prinzi pe unul ca face evaziune.....ii dai amenta apoi il bagi la inchisoare 6 luni dupa care 3 ani.
Cand omul va vedea ca i-ai dat amenda prima data si risca inchisoare e altceva decat sa-i bati la usa si sa-l bagi direct la zdup. Evaziunea exista peste tot in lume si multi nu realizeaza ca gresesc...sau poate doar asa pot rezista pe piata.