Ovidiu Raețchi a declarat că partidul trebuie să își ceară scuze față de publicul laic liberal, orientat către libertăți și drepturi, care este subreprezentat ideologic în interiorul formațiunii. Liberalul propune o platformă de dezbatere idelogică care să contrabalanseze pozițiile conservatoare, potrivit Mediafax.

Ovidiu RaetchiFoto: Facebook - Ovidiu Raetchi

"Așa cum am anunțat, vom lansa în următoarele săptămâni o platformă ideologică liberală în cadrul PNL, având că obiectiv atât contrabalansarea unor poziții conservatoare excesive ale partidului în ultima perioadă, cât și - pe termen lung - susținerea unei moțiuni integral liberale la următorul Congres. În acest moment, publicul laic liberal, orientat către drepturi și libertăți, este subreprezentat ideologic în partid, iar acest lucru a dezamăgit mulți votanți tradiționali PNL, față de care trebuie să ne cerem scuze. Nu avem decât de pierdut negând realitatea. Am ajuns ca, într-un partid nominal liberal, cei care resping excesele reacționare și mistice să fie considerați "neo-marxiști" sau "progresiști LGBT", deși în joc sunt cele mai simple principii ale liberalismului și solicitarea elementară de a separa sfera politică de cea religioasă - care trebuie să rămână în spațiul privat și să nu devină izvor de drept secular", a scris deputatul PNL Ovidiu Raețchi, duminică seară pe Facebook.

Acesta susține că un liberal adevărat trebuie să reprezinte prioritar drepturile și libertățile individuale și să le protejeze.

"Din punctul nostru de vedere, oricât de tentante ar fi sondajele de opinie (care, paradoxal, s-au dovedit total neîntemeiate), un liberal trebuie să își dedice în primul rând energia protejării libertăților și drepturilor inclusiv celor care, uneori, pot fi puțini și slabi, iar nu suprareglementării moralei publice. Acesta trebuie să fie centrul unui crez liberal autentic", a completat parlamentarul PNL.

Liberalul a adăugat că propune dezbaterea unor idei, "nu o păruială tradițională pentru funcții", astfel mesajul său se adresează tuturor celor deschiși dezbaterilor și argumentelor, nu celor "pasionați de comploturi politice".

"Precizez că aceasta este o dezbatere de idei - nu o păruială tradițională pentru funcții - și se adresează, în consecință, celor deschiși dezbaterilor și argumentelor, nu celor speriați sau pasionați de comploturi politice. Obiectivul nostru este conturarea unei moțiuni liberale la viitorul Congres PNL tocmai pentru că respectăm toate procedurile statutare și pentru că înțelegem că este nevoie de un efort real, pe termen mai lung, pentru a explica la nivelul fiecărei filiale - celor care doresc să ne asculte, desigur - de ce un partid liberal trebuie să fie liberal, nu reacționar, nu confesional, nu ultraconservator. Fără o clarificare onestă asupra propriei identități și fără o înțelegere a solicitărilor electoratului său tradițional, PNL nu va face saltul în sondaje pe care îl așteptăm de atâta vreme", a explicat Raețchi.

Deputatul PNL mai spune că legea parteneriatului civil trebuie deblocată, iar demersurile partidului nu trebuie să conste în dezbateri legate de ce înseamnă dragostea "normală" și "tradițional românească", care sunt potrivite Bisericii și nu Parlamentului.

"Eforturile liberale trebuie să meargă înspre un stat suplu, modern, digitalizat, înspre educație și sănătate (legea vaccinării trebuie deblocată!), înspre apărarea valorilor occidentale și a pluralismului fecund (legea parteneriatul civil trebuie deblocată!), nu înspre dezbateri despre ce tip de dragoste este "normală" și "tradițional românească" (dezbateri firești în Biserică, dar nu în Parlament)", a conchis Raețchi.

Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista și Cezar Preda au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, despre care spune că dezbină și propune o politică retrogradă.

Mai mulți liberali și-au manifestat și în trecut nemulțumirea față de conducerea actuală a PNL pentru că nu au fost consultați în probleme precum sesizarea penală pe numele premierului Dăncilă sau poziționarea față de proiecte importante în Parlament. Ultima nemulțumire a fost legată de atitudinea partidului față de referendumul privind redefinirea familiei.

Secțiile de votare, deschise pentru două zile în cadrul referendumului pentru familie, s-au închis la ora 21.00. Având în vedere trendul la vot, este puțin probabil ca acest referendum să mai atingă pragul necesar pentru validare în ultimele două ore de vot. Pentru ca referendumul să fie validat e nevoie de nu mai puțin de 5.483.548 de voturi, iar având în vedere fluxul cu care s-a mers la vot este puțin probabil ca acesta să mai fie atins.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus, duminică, la sediul PNL, că absenteismul de la vot a fost „un vot de blam” pentru Liviu Dragnea și pentru partidele de guvernământ, precizând că din partea Executivului nu a existat o campanie de informare.