Liberalul Mihail Neamțu a postat duminică pe Facebook un clip în care apare îmbrăcat în hainele unui cântăreț la strană, ținând un discurs în care îi îndeamnă pe oameni să meargă să voteze la referendumul pentru redefinirea familie, relatează Mediafax.

Mihail NeamtuFoto: Captura video Facebook

"Am fost în San Francisco, am fost în Los Angeles, am fost să mă închin și la moaștele Sfântului Ioan Maximovici și totuși în acea lume unde există oameni care stau drept în fața lui Dumnezeu se produc schimbări radicale. Despre aceste schimbări radicale vreau să vă vorbesc. Cu alte cuvinte, iubiți credincioși, vin din viitor și am o veste nu tocmai bună. Viitorul nu arată foarte bine, dacă noi nu ne implicăm, pentru că astăzi după ce experimentele dureroase ale comunismului au sfârșit, (...), unii ideologi s-au gândit să nu mai atace frontal această problemă, ci s-o atace indirect. Nu se mai ocupă de mijloacele de producţie, aşa cum erau înţelese odinioară, ci se ocupă de distrugerea unor instituţii organice care nu au nevoie de existenţa statului ca să funcţioneze, cea mai importantă instituţie fiind familia". a afirmat Mihail Neamțu, membru al organizației PNL Sector 1.

Aceasta a adăugat că românii și-au câștigat libertatea la Revoluție pentru a putea fi liberi să își crească copiii în spiritul valorilor creștine.

"Iată-ne acum la 30 de ani de la Revoluție când ideea de libertate de expresie e contestată. Ori ce este, iubiți credincioși, dacă nu un exercițiu de libertate. Ce anume au avut în minte tinerii de la Timișoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj și București între 17-21 decembrie 1989 dacă nu libertatea. De ce am vrut să scăpăm de regimul odios al lui Nicolae Ceaușescu dacă nu să fim liberi să ne învățăm copiii valorile noastre creștine în școli și în spațiul public ca și acasă. Ori astăzi ni se spune că un asemenea exercițiu de libertate e de fapt un exercițiu, atenție, de discriminare", a completat liberalul în discursul său.

Mihail Neamțu mai susține că indiferent dacă trece sau nu referendumul pentru familie, de acum înainte trebuie "să începem să ne asumăm rolul și de sămănători dar și de pescari de oameni".

"Cred până la capăt că românii vor ieși la vot. Probabil că vom face ca întotdeauna o biruință să fie cu palpitații și cu multe semne de întrebare. Și dacă vor pierde și dacă vom câștiga avem un singur lucru de făcut de astăzi înainte - să punem sămânță în sufletele tinerilor, să începem să ne asumăm rolul și de sămănători dar și de pescari de oameni.

Isus Hristos ne-a chemat să fim pescari de oameni. Nero, care era împărat astăzi, a ajuns un nume de câine. Petru, care era un nume de pescar, a ajuns un nume important în atâtea catedrale. Dacă vom fi serioși cu această chemare a Mântuitorului și ne vom chema și astăzi pe noi înșine pescari de oameni, vom da câteva telefoane, vom posta pe Facebook câteva mesaje, vom fi mărturisitori ai credinței noastre, fără să jignim pe nimeni, și Dumnezeu de va răsplăti și ne va binecuvânta în abundență. Amin", a conchis Neamțu.

Biroul Electoral Central a anunțat duminică prezența la vot pentru ora 13.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 11,67%. Din totalul de 18.278.496 alegători aflați pe listele permanente, 2.134.579 și-au exprimat votul, reprezentând 11,67%.