Europarlamentarul Ioan Mircea Pascu: Separarea fasiei Gaza complica dar si simplifica situatia
"Separarea in fapt a fasiei Gaza de malul de vest al Iordanului, pe de o parte complica si mai mult un tablou deja complex, dar, pe de alta parte, il si simplifica", a afirmat Pascu,
vicepresedinte al Comisiei de afaceri externe a PE.
"In primul rand, aceasta separare a facilitat dialogul dintre Israel si Autoritatea Palestiniana stabilita pe malul de vest al Iordanului. In al doilea rand, a izolat radicalismul islamic militant, permitand o abordare mai clara a acestuia. Deoarece, pe de o parte, in Gaza ii avem pe liderii radicali ai Hamas, pe de alta restul populatiei. Or, sub acest aspect, nu este un secret pe cine trebuie sa sprijinim", a explicat Pascu.
In opinia lui Ioan Mircea Pascu, in prezent avem, in locul a doi factori ai ecuatiei (unul clar,
Israelul, altul mai putin clar, Palestina), trei factori clar delimitati, incluzand Gaza.
Interventia eurodeputatului social-democrat a avut loc in cadrul discutiei din plenul PE
asupra situatiei din Gaza, dezbatere la care a fost prezent si Inaltul Reprezentant al UE pentru politica externa si de securitate comuna, Javier Solana, se afirma in comunicat.
- 0 (0 voturi)geniiile din Carpati (Sâmbătă, 2 februarie 2008, 0:51) Dedalus [anonim]Sigur, interventia aceasta are si aspecte bune. Dar si rele. Cred ca este de apreciat. In masura in care nu este de respins.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Ia te uite (Sâmbătă, 2 februarie 2008, 10:25) Weather [anonim]Ce-l macina dom'le pe asta!!Nu mai poate de grija gazelor si a fisiilor...raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Gaza (Luni, 4 februarie 2008, 7:31) oshanu [anonim]Il rog pe distinsul comentator "Weather" sa ii trimita dlui Pascu (pe adresa de mai sus) lista subiectelor agreate de domnia sa, la care acesta are voie sa se refere in luarile de cuvant din Parlamentul European. Ii promit ca, data fiind marea notorietate a personalitatii domniei sale, o voi recomanda cu cea mai mare caldura, insistand sa fie respectata de dl. Pascu cu religiozitate ...raspunde trimite

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa