​​Prin ordonanța care a modificat legea referendumului, Guvernul a schimbat și modul de raportare al prezenței la vot. Mai exact, dacă până acum, în lege, se prevedea că numărul participanților este egal cu suma voturilor „DA”, „NU” și nule, acum acesta poate fi mai mare sau egal cu acestea.

HotNews.roFoto: Hotnews

În nota de fundamentare, executivul susține că modificarea a fost făcută „pentru a evita situațiile în care lipsa din diferite motive a unuia sau mai multor buletine de vot din urnă blochează centralizarea rezultatelor votării”.

Sorin Ioniță, cel care a sesizat, pe Facebook, situația, crede însă că modificarea creează premisele fraudării, miza acestui referendum fiind chiar atingerea pragului de participare pentru a putea fi validat.

„Alertă de frauda la referendum: s-a modificat formularul de raportare a participării la vot din secții. Exact la numarul de participanti, adica miza acestui scrutin. Vom avea situatii halucinante cand in urna vor fi 500 de buletine, dar pe lista apare ca au votat 550 de cetateni. Pentru pragul de participare se ia în calcul ultimul număr”, scrie Ioniță.

Potrivit legii referendumului, acesta este valabil dacă participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, la 2 octombrie, numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral era de 18.951.721. Astfel, pentru a fi validat referendumul ar fi nevoie ca 5.685.516 români să participe la vot.

Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.