Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat luni, pentru Mediafax, că redeschiderea dosarului Tel Drum în care e vizat Liviu Dragnea reprezintă o "încercare disperată" a "rămășițelor statului paralel" de a destructura partidul, acțiunea fiind cusută "cu ață fosforescentă".

Codrin StefanescuFoto: Agerpres

"Tot ce se întâmplă în ultima perioadă vizavi de conducerea partidului la nivel central și județean este cusut nu cu ață albă, ci cu ață fosforescentă. Toate aceste dosare reîncălzite după ce sistemul le-a clasat din lipsă de probe arată în mod clar opiniei publice că PSD la vârf este în continuare vânat de ceea ce numim noi rămășițele statului paralel în încercarea disperată, pe ultimii metri, înainte de intrarea în vigoare a legilor justiției, de a destructura partidul de guvernământ. Nu vor reuși. Suntem pregătiți și pentru astfel de șicane", a declarat pentru Mediafax secretarul general adjunct al PSD, întrebat cum comentează decizia de luni a ÎCCJ de redeschidere a unui dosar Tel Drum închis în 2013 și în care este vizat președintele PSD Liviu Dragnea.

Social-democratul a spus că situația nu face altceva decât "să enerveze și mai mult membrii PSD".

"Deja toate aceste ultime acțiuni nu fac altceva decât să enerveze și mai mult toți membrii PSD și electoratul alianței aflate la guvernare. Pentru că ceea ce se întâmplă cu Dragnea nu este singular, zilele trecute am aflat că președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost urmărit, înregistrat și monitorizat în casă, în dormitor, în mașină și în viața privată timp de 7 ani de zile, ceea ce este pur și simplu horror. Aceste lucruri nu trec neobservate din partea românilor", a precizat Codrin Ștefănescu.

Magistrații ÎCCJ au decis, luni, redeschiderea unui dosar Tel Drum, în care este vizat și liderul PSD, Liviu Dragnea, ancheta urmând a fi derulată in rem pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia instanței este definitivă.

"Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă în dosarul Direcţiei Naţională Anticorupţie numai in rem și numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice", se arată în minuta magistraților de la instanța supremă.

Instanța a decis și menținerea celorlalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi.

Ancheta în acest dosar a fost iniţial închisă în 2013, însă procurorii DNA au cerut redeschiderea urmăririi penale, motivând că că la momentul anchetei, probele nu au fost administrate în mod corespunzător și acum dețin probe noi.

Această cauză vizează privatizarea Tel Drum, precum și reabilitarea unor drumuri județene. În dosar mai sunt vizaţi Victor Piperea, Ion Mirancea, Mugur Bătăuş, Victoriţa Păscuţu, Gheorghe Giui şi omul de afaceri Marius Fişcuci (fost patron al Tel Drum).