Parlamentarii PNL au depus vineri la Camera Deputaților un proiect legislativ de modificare a Legii Curții Constituționale ce prevede verificarea "din oficiu și de îndată" a constituționalității ordonanțelor de urgență, înainte ca acestea să fie publicate în Monitorul Oficial.

Curtea ConstitutionalaFoto: CCR.ro

Ce prevede concret modificarea:

După litera d) a paragrafului B. din alin.(1) al art.11 se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

„e) verifică, din oficiu și de îndată, îndeplinirea criteriilor privind constituționalitatea urgenței invocate pentru emiterea ordonanței de urgență, anterior depunerii acesteia la Camera parlamentară competentă și transmiterii spre publicare către Monitorul Oficial. Guvernul României transmite de îndată Curții Constituționale ordonanța de urgență adoptată, însoțită de nota de fundamentare. Sesizarea Parlamentului cu ordonanța de urgență cuprinde imperativ și hotărârea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, privind constituționalitatea urgenței care a justificat adoptarea acesteia.”

"Deoarece Constituția nu interzice, apreciem ca fiind necesară introducerea unei căi de control a constituționalității motivelor invocate de Guvern în justificarea urgenței adoptării unei ordonanțe de urgență. Jurisprudența constituțională este bogată în exemple de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență din cauza motivelor invocate ca temei pentru justificarea urgenței în adoptarea unor ordonanțe", se arată în expunerea de motive a proiectului.

O altă modificare se referă la conflictul juridic de natură constituțională. Potrivit proiectului, autoritățile care s-au aflat în conflict constituțional, potrivit deciziei CCR, decid exclusiv asupra conținutului actelor administrative ce trebuie adoptate.

"Art.36. - Decizia prin care se soluționează conflictul juridic de natură constituțională este definitivă. Conținutul actelor administrative care se adoptă în temeiul deciziei Curții este prerogativa exclusivă a autorităților care s-au aflat în conflict constituțional. Decizia se comunică autorului sesizării, precum şi părților aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Amintim că, în luna mai, CCR a constatat „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”.

În finalul deciziei, CCR a stipulat că președintele Iohannis „urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”.

Proiectul va intra în dezbatere publică. Senatul este camera decizională.