Tăriceanu: Avem în vedere un proiect privind parteneriatul civil, dar nu avem o grabă extremă în această privinţă

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 27 septembrie 2018, 18:33 Actualitate | Politic


Calin Popescu Tariceanu
Foto: Agerpres
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii partidului său au în vedere un proiect privind parteneriatul civil, dar nu există "o grabă extremă" în această privinţă, transmite Agerpres.

"Am aflat astăzi că şi PSD doreşte să lucreze asupra unui astfel de proiect. Colega mea Renate Weber deja a avut nişte contacte preliminare. Avem în vedere un astfel de proiect (privind parteneriatul civil - n.r.). Nu avem o grabă extremă în această privinţă", a afirmat, joi, Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că "România are dreptul să-şi definească politica în domeniul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex".

"În grupul ALDE (din PE - n.r.) sunt diverse puncte de vedere. Sunt şi oameni care au luat cuvântul şi au spus că ei susţin familia tradiţională şi valorile tradiţionale şi creştine ale umanităţii şi alţii care au puncte de vedere, care, în fine, susţin căsătoriile homosexuale. Şi fiecare are dreptul, aşa cum şi cetăţenii români au dreptul şi cred că e normal, trebuie să respectăm opţiunile partenerilor noştri europeni şi partenerii noştri europeni trebuie să respecte opţiunile românilor. Suntem o Uniune de ţări egale. Valorile comune europene nu înseamnă că sunt toate ţările şi România face o excepţie. Nu sunt toate ţările în favoarea sau nu au o legislaţie care să permită căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cred că România are dreptul să-şi definească politica în acest domeniu, aşa cum de altfel a stabilit şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului", a subliniat Tăriceanu.


Citeste mai multe despre   
















1112 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    N-aveti graba.... (Joi, 27 septembrie 2018, 18:49)

    Cataleya [utilizator]

    ...dar peste cateva zile va fi deja un referendum national pe aceasta tema.
    Cat de imbecil poate sa fie acest specimen?
    • +2 (2 voturi)    
      oricum popimea pierde pe termen lung (Joi, 27 septembrie 2018, 21:12)

      elysyum [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Ortodoxia fiind cea mai antiprogres si evolutie religie din EUROPA rasariteana va pierde deoarece cand se va legifera parteneriatul civil circul inutil al casatoriei in biserica doar pt bani popimii ce nu are nici o relevanta decat in mintea naivilor si idotizatilor religios, cei tineri isi vor da seama pe parcurs odata cu evolutia speciei ca acest circ regizat de nobilime prin popimile de toate religiile de mii de ani (religia) va fi maturat in cativa zeci de ani de cunoastere si progres....
  • +4 (4 voturi)    
    Adica Poti Avea Cinci Partenere (Joi, 27 septembrie 2018, 18:50)

    un domn [utilizator]

    Astfel ca se pot Incheia Cinci Parteneriate Simultan!
  • +4 (4 voturi)    
    5 neveste (Joi, 27 septembrie 2018, 18:54)

    Banatech [utilizator]

    Poate Tariceanu se gandeste sa dea o lege cu schimbarea rapida a nevestelor, fara limita de numar si fara procese indelungi de divort... asa doar, ca tot e vorba de familia traditionala... apoi vine PSD-ul si o amendeaza, statuand diferenta de varsta dintre soti (ea poate sa fie mai mica cu max. 50 de ani decat el), ca sa rasufle si Daddy usurat... ca tot e familie traditionala... Fire-ati voi sa fii de nesimtiti, nu scapam naibilor de voi odata???
  • -1 (3 voturi)    
    Va rugam sa va grabiti! (Joi, 27 septembrie 2018, 20:32)

    Irina25 [utilizator]

    Ii manaca rau in c..
  • +3 (3 voturi)    
    Bine ca aveti o graba (Joi, 27 septembrie 2018, 21:17)

    fat.cat [utilizator]

    (ca sa nu-i spun disperare) sa va luati gagici carora le puteti fi bunici, mai baieti. Nu ca nu v-as intelege, pe undeva. E greu sa tii catargul sus la trei sute de ani, iar pilulele au si ele o limita.
  • +4 (4 voturi)    
    Acest fariseu si cameleon nerusinat (Joi, 27 septembrie 2018, 22:47)

    Isobar [utilizator]

    face un pas inapoi dupa orice confruntare cu politicienii
    europeni cand constata ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
    Dupa ultima vizita a constatat cat de departe este de
    o solutie rezonabila la nivel UE si a insarcinat-o
    pe noua "Eminenta Cenusie" ALDE sa rezolve dilema.
    Va urma un nou referendum ,pe alti bani pentru introducerea in constitutie a "Parteneriatului Civil".

    MULT SUCCES !!!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version