Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că a fost întrebat la Bruxelles de intervenția jandarmilor la protestele din 10 august și le-a vorbit liderilor din ALDE european despre punctul de vedere al unui general francez, scrie Mediafax.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"A fost o întrebare legată de intervenția jandarmilor la manifestația din 10 august (...) În ceea ce privește demonstrațiile din 10 august din București, am explicat că eu nu sunt specialist în intervențiile Jandarmeriei, dar m-am orientat după spusele unui general de jandarmi francez pe care l-ați văzut că a fost intervievat de presa din România și a spus că intervenția a fost una corectă și bine articulată, fără să conțină excese, că dacă au existat anumite chestiuni punctuale, ele nu trebuie trecute cu vederea", a declarat miercuri, la Parlament, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a mai transmis un "aviz amatorilor" de noi proteste în fața Guvernului.

"Remarca acestui general de jandarmi din Franța a fost una care mi s-a părut interesantă, și anume că în general în țările în care au loc aceste manifestații în mod frecvent se încearcă a se evita contactul direct între Jandarmerie și manifestanți, pentru că la contactul direct sigur că se face uz de forță, fără doar și poate. Tot el sublinia faptul că nicăieri, în nicio țară din Europa, nu se admit manifestații în preajma clădirilor statului, clădirilor guvernamentale cum a fost cazul la noi. Aviz amatorilor pe mai departe și Primăriei care trebuie să nu permită organizarea în aceste locuri a manifestaților care pot să degenereze în forme violente", a precizat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a avut, marți, la Parlamentul European, o serie de întâlniri cu lideri ai grupului ALDE european și a participat inclusiv la o ședință a întregului grup ALDE din PE, unde a vorbit despre "statul de drept" din România.