Cu o condamnare în dosarul referendumului din 2012, Liviu Dragnea spune că de această dată nu va mai trimite SMS-uri de mobilizare. „Cred că ar trebui să dea secretarul general (Marian Neacșu - n.r.)”, a spus șeful PSD, întrebat dacă va mai avea curaj să repete istoria de acum șase ani.

Liviu DragneaFoto: Captura Antena 3

Inițial amuzat, Dragnea a avut o stare de nervozitate când reporterul l-a întrebat dacă îi dorește un dosar penal lui Marian Neacșu, spunând, în final, că ii pare rău că a răspuns la întrebarea inițială.

Mai jos întrebările și răspunsurile lui Dragnea:

Reporter: Mai aveți curaj să dați mesaje de mobilizare, SMS-uri de mobilizare la referendumul de peste două săptămâni?

L. Dragnea: Cred că ar trebui să dea secretarul general.

Reporter: Credeți că domnul Neacșu este potrivit să mobilizeze lumea la vot?

L. Dragnea: Nu știu, nu știu. Fiecare cu curajul lui.

Reporter: Îi doriți un dosar penal?

L. Dragnea: Doamne ferește, nu. Cum puteți să puneți întrebarea asta. Sincer, nu mă așteptam să puneți întrebarea asta. Cum puteți să spuneți că-i doresc dosar penal cuiva?

Reporter: Dvs aveți dosar penal, aveți o condamnare în sine...

L. Dragnea: Spuneți că-i doresc dosar penal dlui Neacșu.

Reporter: Vreți da dânsul să trimită acele SMS.

L. Dragnea: Chiar îmi pare rău că v-am răspuns.

În aprilie 2016, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumului, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind una definitivă.

Dragnea a fost acuzat, în dosarul Referendumului, de folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite.

Liviu Dragnea a declarat în ultimul cuvânt în faţa instanţei în procesul Referendumului că se consideră nevinovat. “Militanţii, nu numai din PSD, ci ai tuturor partidelor îndeamnă lumea la vot pentru că este sensul unei campanii electorale. La referendum a fost o confruntare dură între poporul român şi Băsescu. Niciun partid nu putea obţine foloase necuvenite. Cred cu tărie în nevinovăţia mea şi solicit achitarea", a spus Liviu Dragnea.

Procurorii DNA au cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pedeapsă cu executare pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pedeapsa minimă solicitată de DNA fiind între trei şi cinci ani de închisoare. În cererea procurorilor se arată că liderul PSD ar fi tratat alegătorii ca pe nişte obiecte, iar neprezentarea la vot a fost văzută ca "un moft, nu ca un drept".