​Referendumul pentru familia tradițională se va desfășura în două zile, 6 și 7 octombrie. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței extraordinare de Guvern de marți.

Viorica DancilaFoto: Guvernul Romaniei

„Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei în Constituția României, referendumul se va organiza timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018. Referendumul pentru redefinirea familiei nu este unul împotriva minorităților sexuale, așa cum încearcă să speculeze unii. Referendumul pentru redefinirea familiei este efectul unui demers cetățenesc, iar partidele politice trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum, ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară față de tema propusă pentru acest referendum”, a spus Dăncilă.

Curtea Constituţională a României a decis luni că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la revizuire. Legea privind referendumul pentru familie a fost adoptată marţea trecută în plenul Senatului.

Potrivit articolului 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Instanţa constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător. Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori "pentru" şi 13 "contra" (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".