PNL va depune două moțiuni simple, una prin care vor cere demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, pentru scăparea de sub control a pestei porcine, și alta ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, pentru dezastrul provocat finanțelor publice locale, a anunțat luni Ludovic Orban.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

"Am luat decizia să depunem o moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, pentru scăparea de sub control a pestei porcine, după refuzul majorității parlamentare de a constitui Comisia de anchetă care să analizeze clar cine sunt responsabilii pentru scăparea de sub control a pestei porcine, am luat decizia să apelăm la această pârghie parlamentară, pentru a arăta clar opiniei publice că autoritățile din România nu au făcut nimic din ceea ce trebuiau să facă pentru a preveni pesta porcină și România este singura țară din UE în care pesta porcină a fost scăpată de sub control, existând la ora actuală aproape 80% din cazurile de pestă porcină fiind în România", a afirmat președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL care a avut loc luni la Parlament, potrivit Mediafax.

Acesta a precizat anunțat că liberalii vor depune o moțiune simplă și împotriva ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, pentru "dezastrul pe care l-a provocat în finanțele publice locale".

"Am luat dezicia de a chema la Parlament printr-o moțiune și pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, în special pentru dezastrul pe care l-a provocat în finanțele publice locale, pentru faptul că a refuzat să respecte legea bugetului de stat, a refuzat să respecte angajamentele anterioare ale Guvernului în privința bugetelor locale, lăsând un număr extrem de important de autorități locale fără resursele necesare pentru asigurarea bunei funcționări, blocând proiectele de investiții ale autorităților locale, de asemenea punând în pericol inclusiv absorbția de fonduri europene în cadrul unor proiecte cu finanțare de la bugetul UE", a explicat Orban.

Adoptarea unei moțiuni simple nu atrage după sine demiterea ministrului vizat.