Gabriela Firea a precizat vineri, într-o declarație de presă, că nu a făcut nici „armistițiu” și nici nu a încheiat „vreun fel de pact de coabitare” cu președintele PSD Liviu Dragnea.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Nici nu aș fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o și o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea și nu încerc să obțin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenționez să destabilizez coaliția majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă niște probleme, acumulate într-un an și jumătate de discuții sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă”, arată Gabriela Firea, în acest comunicat.

Primarul Bucureștiului a precizat că absența sa din ultimele zile „nu are nicio cauză subterană”, motivația fiind legată de faptul că a dorit să las„ „scena liberă și altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD”.

„Nu sunt în fruntea niciunei răzmerițe și nu am intenționat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Știu însă că sunt mulți colegi care gândesc la fel ca mine, așa că nu voi ezita să mă alătur oricărei inițiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluție sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni și de problemele lor, precum și asumarea fără echivoc a valorilor europene și nord-atlantice”, adaugă Gabriela Firea.

În opinia sa, Liviu Dragnea „a impus partidului o agendă paralelă și un stil discreționar de conducere, luând decizii, unele de o importanță covârșitoare, pe baza consultării cu doar câțiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă”.

„Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcția cea bună. Răspunsul e foarte simplu: nu, n-am avut brusc o revelație, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetățeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, față de bucureșteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistența medicală, la protecția socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nive”, continuă ea.

Aceasta îl acuză pe Liviu Dragnea că, în loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, „a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii”.

„Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!”, susține ea.

Aceasta mai spune că, după alegerile din 2016, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot în timp ce toți adversarii partidului „capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului”.

„În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start! În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor”, mai spune Gabriela Firea.