Camera Deputaților a respins miercuri înființarea Comisiei de anchetă, intitulată „PSDragnea face poliţie politică prin interceptări ilegale", solicitată de parlamentarii PNL și PMP, transmite Mediafax.

Camera DeputatilorFoto: Hotnews

Proiectul de hotărâre privind înființarea unei Comisii de anchetă pentru posibilele interceptările ilegale din interiorul PSD a fost respinsă în plenul Camerei Deputaților cu 94 de voturi „pentru”, 146 voturi ”împotrivă” și șase abțineri.

Deputatul PNL, Florin Roman, a susținut că acuzațiile care au apărut în spațiul public de către membrii din interiorul PSD pot afecta drepturile și libertățile cetățenești.

„În spațiul public au apărut acuzații extrem de grave care pot afecta drepturile și libertățile cetățenești, dar și siguranța națională. Dumneavoastră sunteți cei care vă lăudați că luptați cu statul paralel doar atunci când vă convine. Voi ați apărut în sternograme făcând poliție politică. Domnului Dragnea, căruia îi place să lupte cu statul paralel, vedem că statea la masă cu acesta. Au trecut 11 ani de când am intrat în UE, suntem stat membru NATO, gândiți-vă dacă vreți să trăiți într-o astfel de țară. Dacă un lider politic cu două condamnări poate să ne ducă în gard și România alături de noi”, a declarat deputatul PNL, Florin Roman, în plenul Camerei Deputaților.

PNL și PMP au depus, pe 6 septembrie, la Biroul Bermanent al Camerei Deputaților, o cerere prin care solicită înființarea unei comisii de anchetă privind presupusele interceptări ilegale comandate de liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat deputatul liberal Florin Roman.

"În urmă cu ceva ani, Direcția de informații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se ocupa de monitorizarea liderilor politici, iar la momentul respectiv DIPI se ocupa și de monitorizarea ziariștilor. Scopul acestei Comisii de anchetă este de a clarifica aceste lucruri, aceste chestiuni extrem de grave. (...) Nu este posibil să vorbim de poliție politică la 11 ani de la aderarea României la Uniunii Europene", a declarat deputatul PNL, Florin Roman, la Parlament.

Solicitarea PNL de înființare a Comisiei de anchetă privind posibilele interceptări ilegale comandate de Liviu Dragnea, susținută și de către PMP, vine în urma afirmațiilor primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea, a anunțat, pe 5 septembrie, că are informații certe că liderul PSD Liviu Dragnea o spionează, îi urmărește activitatea și chiar a pus oameni să-i supravegheze clădirea Primăriei și casa.