Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat că nu înțelege rostul discuțiilor legate de Centura Capitalei, scrie Mediafax. El spune că a inițiat, cu acordul Gabrielei Firea și al lui Liviu Dragnea, un proiect care să permite administrațiilor locale să preia de la Ministerul Transporturilor centurile municipiilor.

Serban NicolaeFoto: Agerpres

"Cu informarea prealabilă și cu acordul Gabrielei Firea și al lui Liviu Dragnea, am inițiat propunerea legislativă care permite administrațiilor locale ale muncipiiilor să preia de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (C.N.A.I.R.), sectoarele de drumuri ocolitoare (centurile municipiilor). În anumite condiții: termene stricte și rezonabile de prezentare a proiectelor și de începere a lucrărilor, continuarea lucrărilor deja începute, acordul finanțatorului dacă sunt finanțate din resurse extrabugetare, etc. Toți senatorii și deputații PSD din București și Ilfov au semnat această propunere legislativă. Este deja adoptată de Senat (cu largă majoritate) și, din iunie 2018, a fost transmisă Camerei Deputaților. Cel mai probabil, propunerea va intra în această lună în plenul Camerei Deputaților care o va adopta, finalizând procedura parlamentară", a afirmat Șerban Nicolae, într-o postare vineri pe Facebook.

Acesta a adăugat că inițiativa legislativă a fost prezentată și în plenul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), după ce a fost înregistrată la Senat, primă cameră sesizată, iar reprezentanții Ministerul Transporturilor au participat la lucrările Parlamentului și au susținut proiectul de lege.

"Nu înțeleg rostul discuțiilor din ultimele zile privind Centura Municipiului București. Din câte cunosc, propunerea a fost prezentată, după înregistrarea la Senat, în plenul unei ședințe a Consiliului General al Capitalei (de către viceprimarul Aurelian Bădulescu), iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cunoaște stadiul lucrării, reprezentanții săi fiind prezenți la lucrările din Parlament și susținând propunerea. Această promisiune nu a a fost blocată de niciun pesedist și va deveni certitudine în foarte scurt timp, cu sprijinul tuturor, inclusiv de la vârful PSD și de la cel al administrației publice a Capitalei", a conchis Nicolae.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a acuzat, în debutul ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi, dezinformări referitoare la preluarea Centurii Capitalei de către Primărie de la CNAIR, precizând că Guvernul nu a depus până acum nicio cerere de atragere de fonduri europene pentru acest obiectiv.

"În teren, lucrurile sunt mai mult decât neplăcute, am exprimat-o cu toții, toți consilierii. Guvernul, prin CNAIR, nu a finalizat nici măcar jumătate din Centura ocolitoare a Bucureștiului, din 74 de kilometri sunt finalizați circa 28 de kilometri. Câți ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureștiului? Din prima zi de primar general, am tramsmis solicitarea de a se transfera de la ministerul Transporturilor, respectiv CNAIR, către Primăria Capitalei acest obiectiv de investiții în vederea finalizării și administrării. Prima dată ni s-a spus nu pentru că s-ar pierde fonduri europene. Guvernul nu a făcut nicio cerere de atragere de fonduri europene la Centura Capitalei . Ea nu poate fi depusă prea curând pentru că Centura nu are cadastru nu este în totalitate", a declarat Gabriela Firea, în debutul ședinței CGMB.

De cealaltă parte, Ministerul Transporturilor (MT) a anunțat, joi, că a propus ca proiectul de act normativ ce va reglementa transferul Șoselei de centură a Capitalei din proprietatea publică a statului și concesiunea CNAIR în proprietatea publică a Municipiului București să fie elaborat în cadrul Primăriei Generale. "Această propunere a fost agreată, urmând ca Ministerul Transporturilor să promoveze proiectul pe circuitul de avizare", se precizează într-un comunicat de presă al instituției. MT a propus acest act normativ atât la discuțiile din luna mai, cât și la ultima întâlnire, care a avut loc la data de 30 august.