Plenul Parlamentului European va organiza, la începutul lunii octombrie, o dezbatere pe tema violențelor de la protestul din București din 10 august. Inițiativa aparține grupului Verzilor, cei care au propus și dezbaterea din februarie privind modificarea legilor Justiției din România.

Dezbatere in Parlamentul EuropeanFoto: europarl.europa.eu

"Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European, care e formată din preşedinţii grupurilor politice din PE, a decis în unanimitate la propunerea Verzilor Europeni să convoace o dezbatere plenară despre violenţele de la protestul din România din 10 august" a declarat europarlamentarul PNL Daniel Buda pentru HotNews.ro.

În mod uzual, la astfel de întalniri este invitat premierul țării dar agenda și confirmarile se fac înaintea dezbaterii plenare. Nu se știe deocamdată dacă va fi adoptată și o rezoluție după dezbatere.

"Detaliile dezbaterii urmează a fi stabilite la următoarea conferință a președinților de grupuri parlamentare pe 13 septembrie. Cel mai important este ceea ce va avea de spus Comisia Europeană în dezbatere despre statul de drept din România, deoarece Comisia Europeană este gardianul tratatelor europene și poate oferi o evaluare obiectivă", a afirmat și eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, potrivit lui Mureșan, în Comisia pentru Libertăți Civile a Parlamentul European (LIBE) va avea loc curând o dezbatere cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre situația din România.

Pe 17 august, liderii Grupului Verzilor din Parlamentul European cereau Comisiei Europene să activeze mecanismul de apărare a statului de drept în cazul României, în contextul protestelor antiguvernamentale violente care au avut loc săptămâna trecută la Bucureşti, relata cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.

Procurorii militari de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au înregistrat, până în prezent, 770 de plângeri depuse împotriva jandarmilor care au intervenit la protestul din 10 august.

"În urma activităților desfășurate până astăzi, 3 septembrie 2018, în cauza aflată pe rolul Secției parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestației din Piața Victoriei din București, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 770", potrivit Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul PÎCCJ.

Pe de altă parte, procurorii efectuează cercetări după ce 62 de jandarmi au spus că au fost agresați la mitingul din 10 august, deși nu fiecare a depus plângere, fiind înregistrate mai multe sesizări colective, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanții parchetului, care au reunit cauzele într-un singur dosar.

Amintim că premierul Viorica Dăncilă nu s-a prezentat la dezbaterea din februarie privind legile justiție. La Strasbourg a venit ministrul justiției Tudorel Toader, însă acestuia nu i s-a permis să ia cuvântul, întrucât procedura prevede că doar prim-ministrul țării poate să vorbească la o dezbatere plenară.

Dezbaterea din februarie a durat circa o oră și 15 minute și nu a fost urmată și de o rezoluție.