Deputații din majoritatea parlamentară PSD-ALDE, împreună cu UDMR, au adoptat miercuri modificări la regulamentul forului legislativ care prevăd, printre altele, faptul că deputații care "tulbură" activitatea unei ședințe vor fi scoși din sală cu ajutorul personalului Direcției Afaceri Interne. De asemenea, noul regulament interzice deputaților să folosească bannere și pancarte.

USR - banner in SenatFoto: Hotnews

"Nu ne veți pune pumnul în gură, daca vreți să ne luați pe sus așa cum ați făcut în Piata Victoriei, nu veți reuși" a declarat în plen deputatul USR Stelian Ion.

Modificările aduse de PSD - documentul aici:

"În dezbaterile parlamentare, deputații nu adoptă comportamente și limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe și nici nu desfășoară pancarte sau bannere."

"Președintele de ședință cheamă la ordine deputatul/deputații care tulbură dezbaterile sau creează dezordine. În cazul în care, după chemarea la ordine, deputatul continuă să se abată de la regulament sau împiedică în orice mod desfășurarea normală a lucrărilor, președintele de ședință retrage cuvântul, iar dacă acesta/aceștia persistă, dispune eliminarea din sală. Secretarul general asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul personalului Direcției Afaceri Interne al Camerei Deputaților."

"Deputații, reprezentanți ai poporului, își exercită drepturile și își îndeplinesc îndatoririle pe toată durata legislaturii pentru care au fost aleși. Deputații sunt obligați, prin comportamentul lor, să păstreze demnitatea Parlamentului, să respecte valorile și principiile definite în Constituție, în Statutul deputaților și al senatorilor, în Codul de conduită al deputaților și senatorilor, precum și în regulamentele interne. Comportamentul deputaților ese caracterizat de respect reciproc și nu trebuie să compromită buna desfășurare a lucrărilor parlamentare, menținerea securității și a ordinii interne.

În dezbaterile parlamentare, deputații sunt obligați să se supună nromelor de conduită, de curtoazie și de disciplină parlamentară, să nu comită fapte care împiedică sau stânjenesc activitatea altor parlamentari, să nu folosească sau să afișeze expresii provocatoare, injurioase, ofensatoare, discriminatorii sau calomnioase."

Constituie abateri disciplinare inclusiv: "perturbarea acitvității parlamentare prin nerespectarea normelor de consuită, de curtoazie și de disciplină parlamentară."; "blocarea activității parlamentare".

Se adaugă următoarea sancțiune: "Fără a aduce atingere dreptului de vot în ședința de plen și sub rezerva respectării strice a regulilor de conduită, suspendarea temporară a participării deputatului la o parte sau la toate activitățile Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între două și treizeci de zile lucrătoare."

Modificările la regulamentul Camerei Deputaților au fost propuse la finalul sesiunii trecute, după ce pe holul din fața sălii de plen a avut loc un protest. Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat în plen că acestea sunt luate "copy-paste" după regulamentul din Parlamentul European.