Liderul PSD Liviu Dragnea spune că acuzațiile făcute de Gabriela Firea conform cărora în ședința Comiterului executiv al partidului au fost prezentate discuții private sunt „foarte grave” și i-a cerut primarului Capitalei „să facă plângeri sau să aducă dovezi” dacă are.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Ne spionăm noi între noi? (...) Sunt afirmații foarte grave, ar trebui să facă deja plângeri penale sau să aducă dovezi. Nu am ce comenta”, a susținut Dragnea, luni, la Palatul Parlamentului.

Amintim că Gabriela Firea a acuzat, după reuniunea partidului de sâmbătă, că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în ședința CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuții private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuții, de pe aceeași aplicație, ale unui senator și că sunt ușor de interceptat.

Potrivit lui Dragnea, Firea „se situează în zona celor care lovesc şi critică PSD”.

El a respins luni și acuzația Gabrielei Firea că fake news-ul cu huiduirea Simonei Halep a fost făcut cu acordul lui. „Este o aberație. Chiar mă doare”, a spus Dragnea.

„Eu nu sunt în dispută cu dna Firea, nu mai comentez absolut nimic din ce spune dna Firea pe care am susţinut-o, am propus-o pentru acel post, până când o să-mi schimb această decizie”, a insistat șeful PSD, asaltat de întrebările jurnaliștilor cu privire la acuzațiile primarului social-democrat.

Despre faptul că Firea a invocat la CEx o discuție avută cu comisarul european Corina Crețu - care ar fi sunat-o pentru că încerca să vorbească cu cineva din partid, însă Dragnea nu i-a răspuns la telefon toată vara -, liderul PSD a spus că a sunat-o după ședință pe Crețu, iar aceasta i-ar fi spus că regretă discuția cu Firea.

„Am discutat sâmbătă seară despre ce s-a spus la Comitetul Executiv (cu Crețu - n.r.). M-a sunat dumneaei, a spus că îi pare rău că a avut această discuție cu Gabriela Firea și că a sunat-o și nu trebuia să introducă numele în Comitetul Executiv”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă e adevărat că vicepremierul Paul Stănescu i-a cerut în cadrul CEx-ului să facă un pas în spate sau i-a făcut vreun reproș, Dragnea a spus că „Nu. De ce nu îl întrebați pe dl Stănescu?”

Reporterii i-au cerut de asemenea liderului PSD să comenteze faptul că primarul Gabriela Firea a fost citată la Parchetul General în dosarul violențelor de la protestul din 10 august. „Hai să vedem întâi pentru ce este chemată”, a spus Dragnea.