Fostul ministru al educaţiei Sorin Cîmpeanu apreciază ca "un act de demnitate" gestul lui Nicolae Burnete de a demisiona de la conducerea Ministerului Cercetării şi Inovării, potrivit Agerpres.

Sorin CimpeanuFoto: Agerpres

"Apreciez gestul profesorului Nicolae Burnete ca fiind un act de demnitate în condiţiile subfinanţării şi dezinteresului faţă de cercetarea ştiinţifică din România. Subfinanţarea s-a acutizat recent, prin proiectul unei rectificări bugetare negative în domeniul cercetării", scrie Cîmpeanu vineri, într-o postare pe facebook.

El precizează că Guvernul a alocat cercetării 0,17% din PIB în acest an, iar proiectul de rectificare "duce la 0,15% din PIB, în condiţiile în care ţinta oficial asumată de România pentru anul 2020 este de 1% din PIB - finanţare publică a cercetării".

"În anul 2015, pornind de la un procent de cca 0,3% din PIB - procent scăzut/insuficient, dar dublu faţă de situaţia din 2018, se promiteau 4 creşteri anuale succesive care să conducă la 1% din PIB în anul 2020; conform acestui grafic, în anul 2018 trebuia ca bugetul cercetării sa fie 0,57% din PIB - au fost alocate de 4 ori mai puţine resurse! La nivel internaţional, rolul şi importanţa cercetării se reflectă într-o medie europeană de peste 2% din PIB alocaţi cercetării - un procent de 13 ori mai mare în raport cu România!", evidenţiază Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, ţări precum Israel sau Coreea de Sud alocă bugete de peste 4% din PIB, Suedia, Finlanda, Austria, Japonia sau Danemarca depăşesc 3% din PIB iar Franţa şi Germania alocă pentru cercetarea ştiinţifică între 2 şi 3% din PIB.

"În aceste condiţii, coroborat cu alte aspecte ce ţin de importanţa racordării cercetării româneşti la mediul internaţional, aflându-se în imposibilitatea unei susţineri reale a cercetării româneşti, apreciez încă o dată gestul ministrului cercetării ca fiind unul trist, dar demn şi responsabil - o modalitate academică de manifestare în lumea politică a poziţiei unui profesor cu un CV remarcabil în educaţie şi cercetare", a mai scris Cîmpeanu.

Ministrul cercetării şi inovării, Nicolae Burnete, a anunţat că a demisionat, vineri, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.

"Ministrul Cercetării şi Inovării, prof. dr. Nicolae Burnete, prin prezentul comunicat, aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am depus demisia la Cancelaria premierului. Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment nu va face subiectul unei conferinţe de presă", a precizat el.