Președintele Comisiei de control SRI, senatorul Claudiu Manda, a anunțat miercuri, la Antena 3, că în perioada 10-14 septembrie va invita conducerea Serviciului Român de Informații pentru a da explicații cu privire la protocoalele încheiate în 2016 cu Parchetul General, așa cum ceruse Călin Popescu Tăriceanu.

Claudiu MandaFoto: Agerpres

"Am văzut și eu declarația domnului Tăriceanu, inclusiv apelul la Comisia noastră de a se întruni cât mai repede să dezbată acest subiect. Sunt elemente care sunt în competența SRI de a informa dacă există cazuri în care ar putea însemna un atac la structuri neconstituționale. (...) Sunt mai multe subiecte pe care le avem de abordat la nivelul Comisiei parlamentare, inclusiv scrisoare pe care a adresată domnul director al SRI președinților paridelor politice, dar și Comisiei noastre. Mai sunt și alte subiecte și cred că putem să facem o ședință în care să existe conducerea SRI. Probabil la o săptămână de la această audiere a domnului Maior, adică undeva pe 11 septembrie, nu pot să spun acum în mod concret, că trebuie să mă consult și cu colegii mei, dar cred că în săptămâna 10-14 septembrie putem să avem o astfel de întâlnire în care să abordăm mai multe subiecte - și legat de modificarea legislației și celelalte subiecte adresate în scrisoarea deschisă sau alte subiecte în care am fost solicitați public să ne sesizăm sau să exprimăm un punct de vedetre. Ori, elementele care sunt în competența comisiei noastre... Ne vom sesiza, vom evalua și vom prezenta un punct de vedere atunci când o să avem chestiuni concrete și certe", a spus Claudiu Manda, citat de Mediafax.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat săptămâna trecută, referitor la cele două protocoale din 2016, că acestea arată încercările serviciilor de a-şi subordona Justiţia şi spune că semnătura lui Eduard Hellvig pe ele naşte îndoială, cerând comisiei SRI să cheme conducerea Serviciului la audieri.

„Ultimele dezvăluiri legate de cele două protocoale dintre SRI şi Parchetul General - chiar dacă oficial denunţate - reprezintă o nouă dovadă, prin conţinutul lor, privind încercările serviciilor de a îşi subordona Justiţia şi a încălca drepturile şi libertăţile românilor. Protocoalele semnate în decembrie 2016, practic negociate în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare, arată tuturor românilor, dar şi comunităţii internaţionale adevărul despre modul în care Justiţia a fost şi este folosită pentru a abuza cetăţenii şi interveni în procesul politic intern. Protocoalele oferă un indiciu suplimentar privind existenţa ofiţerilor acoperiţi în sistemul de justiţie. Anularea lor nu rezolvă problema ofiţerilor acoperiţi, lucru care trebuie spus public", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

​Claudiu Manda: Vom discuta, probabil, cu conducerea SRI despre implicarea în protestul din 10 august

Președintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a mai afirmat la Antena 3 că ar putea solicita Serviciului toate documentele pe care le are în legătură cu protestele din 10 august.

"Sunt multe subiecte pe care le putem aborda și pe care le putem aborda în contextul acestei discuții între comisie și Serviciu. Și acesta (solicitare documentelor pe care SRI le are în legătură cu protestul din 10 august - n.r.) este unul dintre ele. Rămâne să stabilim când va fi această întâlnire, care sunt subiectele - de aceea cred că ar fi corect să mă consult și cu colegii mei, iar când vom ști în mod concret data și subiectele pe care vrem să le abordăm, vom informa opinia publică", a declarat șeful Comisiei de Control SRI, conform Mediafax.