Călin Popescu Tăriceanu spune că Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, s-a informat despre situația din România înainte de a transmite scrisoarea autorităților române și a făcut acest demers în cunoștință de cauză, scrie Mediafax.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"Atâta vreme cât activitățile de lobby se desfășoară legal și sunt remunerate, nu, nu are nicio legătură. Mai mult decât atât, firmele de lobby îmbrățișează o cauză pe care urmează să o susțină oficial dacă cred în ea, ceea ce înseamnă că Giuliani în prealabil s-a informat despre situația din România și a făcut acest demers în cunoștință de cauză", a declarat liderul ALDE la Mamaia, întrebat despre declarația lui Giuliani, care, potrivit publicației Politico.eu, a spus că a fost plătit pentru a face lobby în România.

Liderul ALDE a mai făcut miercuri declarații pe acest subiect, el spunând, la Școala Politică de Vară a Organizației Femeilor ALDE: "Eu nu sunt convins că Giuliani a făcut lobby, pentru că nu am auzit să fie angajat de cineva. Cred că este mai de grabă o atitudine civică și politică a unui om care a are un rol important în administrația americană, adică este unul dintre confidenții lui Trump și chiar cel care conduce echipa de avocați a lui Trump".

Tăriceanu a mai susținut că ambasadorul României în SUA, George Maior, face o greșeală "impardonabilă pentru că se implică în jocurile din America" și că rechemarea la București este "obligatorie".

Publicația Politico.eu îl citează, miercuri, pe Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, care spune că a primit un onorariu pentru a transmite autorităților române scrisoarea prin care cerea verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor.

Giuliani a declarat că scrisoarea "s-a bazat pe un raport pe care l-am consultat", realizat de fostul director FBI Louis Freeh, care conduce o firmă globală de consultanță, numită Freeh Group International Solutions.

"Ei îmi plătesc onorariul", a spus Giuliani despre Freeh Group.

Rudy Giuliani nu a spus cu cât a fost plătit sau dacă Freeh Group i-a plătit serviciile pentru un client. El i-a redirecționat pe jurnaliștii Politico.eu către Freeh Group, care nu a răspuns la întrebări, deși s-au făcut mai multe solicitări.

Anul trecut, Puiu Popoviciu l-a angajat ca avocat pe același Louis Freeh, care afirma, intr-un comunicat, ca este "profund dezamagit" de decizia Inaltei Curti din Romania de a-l condamna pe omul de afaceri la 7 ani de inchisoare.

Pe 10 iulie a.c., Washington Post scria căRudolph Giuliani continuă să lucreze pentru clienți străini, atât personal cât și prin firma sa, în timp ce activează ca avocat personal al președintelui Trump. Potrivit experților citați de sursa menționată, situația produce îngrijorări privind un posibil conflict de interese și ar putea contraveni mai multor legi federale.

SUA s-a delimitat de scrisoarea lui Giuliani, care nu ocupă nicio funcție în statul american, potrivit ambasadei SUA la București, potrivitDigi 24. Mai mult, purtătorul de cuvânt al misiunii diplomatice transmite că SUA urmăresc cu atenție schimbarea codurilor penale și arată că, până recent, România a făcut progrese considerabile în lupta anticorupție, guvernul american încurajându-i pe români să continue pe aceeași cale.

"Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani.(..) Aşa cum s-a menţionat în declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie: Până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni", se arată în răspunsul ambasadei pentru Digi 24.

De asemenea, SUA încurajează toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia, a transmis purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Donald Carroll.

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al orașului New York, a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor.

Scrisoarea a fost criticată de mai mulți lideri ai opoziției, în timp ce ambasadorul României la Washington, George Maior, a spus chiar că este rodului unei acțiuni de lobby în favoarea unor persoane care au probleme cu justiția. Pentru aceste afirmații el a fost chemat la MAE să dea explicații.