Prefectul și reprezentanții Jandarmeriei se contrazic în privința orei la care a fost semnat ordinul de intervenție în timpul protestului din 10 august din Piața Victoriei. Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, a declarat, astăzi, că a semnat ordinul „după 12 noaptea”, în vreme ce oficialii Jandarmeriei au susținut că s-a primit aprobare de intervenție în forță la ora 23.11.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Violențele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban Nu are importanță unde erau. Ordinul era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spațiu și pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism. Cred că era după 12 noaptea (n. red. când a semnat ordinul) (...) Nu știu ce spune MAI și eu spun ce spun eu”, a declarat Speranța Cliseru.

Prefectul Capitalei a subliniat că nu a fost prezentă în centrul mobil de comandă ci s-a aflat într-o clădire a Guvernului. "Eu m-am aflat într-o clădire care aparține de Guvern, dar nu în clădirea guvernului ci undeva în spatele pieței. Nu aveam niciun monitor(...) Eu nu am ce să-mi reproșez. Toate instituțiile statului au colaborat și s-a respect legea. Nu am ce să regret, acel ordin respecta legislația ”, a mai spus Cliseru.

Întrebată de presă dacă este normal mai întâi să se intervină și apoi să semneze ordinul, Cliseru a răspuns: "E conform legii, jandarmii se apără și fără ordin de la prefect. Nu e relevantă ora”.

Jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forță în Piața Victoriei la ora 23.11, au anunțat,pe 11 august, reprezentanții instituției, care au mai precizat că au fost deschise 8 dosare penale, până acum.

"S-a acționat în primă faze cu gaze, cu spray iritant, lacrimogen și ulterior s-au executat somațiile legale, respectiv cele trei semnale luminoase care anunțau intervenția în forță. Au fost date în conformitate cu normele, pentru atenționarea oamenilor. Conform prevederilor în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenția în forță a jandarmilor. Aseară, pe baza informațiilor existente și a comportamentului agresiv a unei părți din cei aflați în piață, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forță la ora 23.11. Este ordinul de intervenție semnat de prefectul Capitalei. Din acel moment, s-au luat măsuri gradual astfel încât să se evacueze zona", a declarat, sâmbătă dimineață, Marius Militaru, șef Serviciu Comunicare Jandarmeria Română.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a sosit luni la Comisia de Apărare din Senat, unde trebuia să fie audiată în legătură cu evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei, însă şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum. Senatorii PSD și ALDE au lipsit de la ședință.

Potrivit preşedintelui comisiei, senatorul PNL Marcel Vela, invitaţiile pentru prefectul Capitalei şi şeful dispozitivului de jandarmi, Laurenţiu Cazan, vor fi refăcute săptămâna viitoare.