Tăriceanu: Există suficiente probe că mişcările de stradă nu sunt mişcări sociale autonome. Sunt cutii de rezonanţă ale unor grupări politice cu funcţii la vârful statului, dar și în parchete și servicii

de C.D.     HotNews.ro
Luni, 27 august 2018, 10:06 Actualitate | Politic


Tariceanu
Foto: Facebook
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că există suficiente probe care arată că în România mişcările de stradă nu sunt autonome, ci sunt "cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii".  

"De vreo două decenii şi-a făcut simţită prezenţa în lumea occidentală, în democraţiile reprezentative, o altă formă de violenţă colectivă: violenţa străzii, a mişcărilor de tip Occupy, Rezist, Indignados, Uniţi salvăm. Nu este vorba cel mai adesea decât de o violenţă de limbaj şi de atitudine. Încă rar, din fericire, această violenţă ia forme agresive, amintind de Europa Centrală a anilor '20 sau '30. În realitate, noul populism nu are nevoie de violenţa brutală a gestului atâta timp cât obiectivul mişcărilor de stradă de pe Wall Street până în Piaţa Victoriei este acela de a inspira neîncrederea societăţii în guvernele democratic alese, în reprezentarea politică şi în valorile liberale. Clasa politică a cărei legitimitate este dată de votul universal şi de procedurile parlamentare este prezentată ca fiind global coruptă şi incompetentă. Această patologie a violenţei difuze ce mizează pe generalizarea neîncrederii în instituţiile democratice este prezentă în proporţii diferite în toate societăţile occidentale, numai că la noi ea prezintă, însă, câteva trăsături agravante, există deja suficiente probe că în România mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome, ele sunt doar cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii, care de 15 ani au creat pentru România un brand de ţară adoptat fără rezerve sau examinare critică de o parte a societăţii civile şi de presă. Acest brand este - România este o ţară coruptă, clasa politică este coruptă", a spus Tăriceanu, citat de Agerpres,la Reuniunea anuală a diplomaţiei române.


















6227 vizualizari

  • +19 (21 voturi)    
    Prezenta Proscrisului Nariskin in Parlamentul Roma (Luni, 27 august 2018, 10:10)

    un domn [utilizator]

    Este Cutia de Rezonanta a cui?
    • +11 (11 voturi)    
      Popoarele se deșteaptă (Luni, 27 august 2018, 14:29)

      NuSuportProstii [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      O parte din populația lumii se deșteaptă din aceasta manipulare globală și reacționează împotriva elitelor. Tăricene, ai grija ca majoritatea celor care protestează este o treapta doua mai sus pe scara culturală decât enoriașii voștri orbiți cu punga de orez și ajutoare sociale nemeritate. Va va suna ceasul cât de curând conserve expirate ce sunteți.
  • +17 (17 voturi)    
    doar in mintea lor (Luni, 27 august 2018, 10:11)

    Mos Andrei [utilizator]

    astfel de idei au rezonanta doar in mintea celor carora le e frica de Justitie si de puterea maselor.
    • +13 (13 voturi)    
      Suntem mult mai putin manipulati ca votantii PSD (Luni, 27 august 2018, 13:55)

      liviul2006 [utilizator] i-a raspuns lui Mos Andrei

      Nesimtitul asta de Tariceanu si gasca de hoti si derbedei cu care s-a intovarasti manipuleaza prin minciuni grosolane la Antene, Romania TV si declaratii publice. Chit ca o sa imi sariti in cap, Digi24 manipuleaza si ei, dar prin omisiune si lipsa impartialitatii. Sincer si Hotnews a intrat in capcana asta care duce la polarizarea la extrem a societatii. Si dl Iohanis vad ca a incercat si el sa traga pe turta lui ce s-a intamplat in Piata Victoriei. Dobitocul de Valcov sper sa ajunga mai repede la puscarie, da lovituri sub centura la actiunile DIGI, similar cum ASF a amendat ING in legatura cu nationalizarea pilonului 2, la puscarie impreuna cu Dragnea si Tariceanu, PSD sa piarda alegerile, si sa revenim la o tara cu mai putin prosti si prostiti. Nu putem astepta ca generatiile care l-au prins pe Ceausescu sa moara ca sa scapam de Ciuma asta Rosie numita PSD. Trebuie sa facem ceva sa curatam de rahat Media asta din Romania, degeaba intra politicienii in puscarii atata timp cat media formeaza again and again votanti PSD... Sentimentul asta de neputinta al votantilor de dreapta o sa duca la radicalizari din ce in ce mai extreme ca reactie la porcimea PSD & CO din fruntea statului si institutiile publice. Jandarmeriada tocmai a aratat cat de periculosi pot fi prostii in functii publice si Guvern. Jandarmeria in continuare arata cat de oligofreni sunt cei din conducere prin simplul fapt ca tot incearca sa acopere rahatul pe care l-au facut si tot se justifica...
      • +4 (4 voturi)    
        Ai perfecta dreptate (Luni, 27 august 2018, 15:16)

        Observatory [utilizator] i-a raspuns lui liviul2006

        ... dar cum rezolvam cu prostia, marea problema românească ....
        Nu
        Mi vine sa cred ca in anul 2018 , după 75 de ani de conducere de oameni cu 4 clase , încă se face propaganda comunista a călăului care a înfometat generații și noi îl pupam in k...și strigam ca el este cel mai destept și iubitor de țara , mi se face greață
        Sunt un azilant politic din ‘81 și am trăit și fugit cu familia de oroarea comunista, ii urăsc pentru restul vieți de mizeria și oprelistea comunista.
        Numai câți zeci de mii de oameni nevinovați au murit in închisorile și lagărele comuniste? De ce?
        Pentru ca aveau conștiința !
  • +18 (18 voturi)    
    Minciuna repetată de 1 milion de ori devine adevăr (Luni, 27 august 2018, 10:14)

    NME [utilizator]

    „există deja suficiente probe că în România mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome, ele sunt doar cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii”

    Păi, Tăricene, dacă există probe, fă-le cunoscute!
    Altfel, ajungem la ce zicea Goebbels: „Spune o minciună de suficient de multe ori şi ea va deveni adevăr.”
    • +13 (13 voturi)    
      Minciuna devenita adevar... (Luni, 27 august 2018, 14:02)

      Fuscus [utilizator] i-a raspuns lui NME

      Nu numai Goebbels a spus-o! O zisese inainte si taica Lenin. Este fundamentul propagandei inventata de bolsevici, preluata si de nazisti si perfectionata de KGB, GRU, Spetnaz si ideologii Kremlinului de astazi.
  • +12 (12 voturi)    
    Tu... (Luni, 27 august 2018, 10:16)

    sim18 [utilizator]

    Ne aduci la disperare, om de nimic! Esti un tradator...un oportunist, un las... Nu iti pasa decat de scaun, tara in care traiesti si platitorii care te tin pe tine in functie nu conteaza....Ai decazut... esti jalnic in ochii nostri!
  • +10 (10 voturi)    
    Exista si alte probe, mai tari. (Luni, 27 august 2018, 10:17)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Ce proba mai buna (care sa justifice protestele) se poate oferi, cand avem persoane condamnate penal definitiv sau nu, care imi hotarasc destinul prin legile si deciziile strambe pe care le impun societatii ?

    Exemple : Dragnea, Sova, Valcuv etc. (pana la cele cateva zeci in aceeasi sutuatie).

    Ca sa scap de acesti "penali" din fruntea tarii, nu e nevoie sa ma cheme nimeni in strada, ies din proprie initiativa...
  • +14 (14 voturi)    
    Mitingurile PSD "nu sunt mişcări sociale autonome" (Luni, 27 august 2018, 10:19)

    IoPaNet [utilizator]

    In ceea ce priveste sutele de mii de oameni care ies din proprie initiativa impotriva voastra, stai linistit, o fac din tot sufletul.
    In ceea ce priveste "Acest brand este - România este o ţară coruptă, clasa politică este coruptă", nu uita ca tara este condusa de facto de doi condamnati penal. QED
  • +15 (15 voturi)    
    Vot popular: avem exemple Hitler, Erdogan (Luni, 27 august 2018, 10:19)

    PlatitDeSoros [utilizator]

    Ce bine că mi-a spus ce se întâmplă cu mine! Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmplă cu mine, o persoană foarte tolerantă şi calmă în general, de-mi doresc cu aşa mare pasiune să-I văd pe indivizii ăştia de la PSD şi ALDE la puşcărie!
    Acum mă pot calma şi o să mă documentez să văd şi eu flacăra asta violet, care mă controlează!
    Mulţumesc, Tăriceanu şi Dragnea! La mulţi ani, din toată inima (ştiţi voi unde)!
  • +8 (8 voturi)    
    Celula canceroasa (Luni, 27 august 2018, 10:19)

    ruskimushki [utilizator]

    are logica ei proprie.
    Urmeaza sa arate lumii intregi magazinele pline, portofelele aruncate peste tot de prea mult bine, garajele pline de motociclete ale fiecarui cetatean, casele de batrani din platina 100k, autostrazile magnetice si trenurile zburatoare.
    Dupa care, un fular si-un pistol cu cremene.
  • +8 (8 voturi)    
    Te autodenunti Taricene? (Luni, 27 august 2018, 10:24)

    ty [utilizator]

    Cred ca te referi la protestatarii vciolenti si la cei ce sprijina jandarmeria dupa ce a gazat protestatari pasnici.
  • +12 (12 voturi)    
    corupția, care va să zică, nu este (Luni, 27 august 2018, 10:28)

    c.radu [utilizator]

    Ea e o invenție a mișcărilor orchestrate de alde Soros, recte masonerie, cu scopul de a-i compromite/ înlătura pe demnitarii legitimi și iubitori de popor.
    Numai cei de la #rezist văd că banii de autostrăzi și de dezvoltare sunt deturnați spre buzunare de partid; oamenii de „bună credință” însă, știu că acestea lipsesc din cauză că protestatarii ăștia netrebnici și cumpărați nu lasă guvernul să lucreze pentru prosperitatea norodului.
  • +8 (8 voturi)    
    jos comunistii! (Luni, 27 august 2018, 10:29)

    I [utilizator]

    ati vazut? asa se manipuleaza. Incerci sa arunci cu noroi pe ceilalti si dupa aia iesi la tv si zici "toti is la fel". Bai tarla! tocmai asta e problema e o miscare autentica. Stii care ii problema cu astea? problema e ca astea nu dispar niciodata. Asta ii supara defapt. La Universitate au rezolvat-o rapid prin violenta pe vremea lui Iliescu. Acum e mai greu.
  • +10 (10 voturi)    
    Prezinta-le (Luni, 27 august 2018, 10:29)

    micul_licurici [utilizator]

    Perfect, atunci daca sunt suficiente probe asteptam cu interes sa le prezinti domnule Tariceanu, altfel o sa cazi de PROST ca Dragnea cu a sa declaratie despre tentativa de asasinare.
    • 0 (0 voturi)    
      Inca se mai cauta probele pe (Luni, 27 august 2018, 15:13)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui micul_licurici

      VK, Sputnik, samd.
      Tradiceanu n-are full access la serverele gru-ului.
  • +5 (5 voturi)    
    sunt suficiente dovezi (Luni, 27 august 2018, 10:32)

    t_beriu [utilizator]

    Ca mitingul organizat de PSD nu a fost o miscare de strada spontana, ci una sprijinita logistic de PSD, cu oameni transpotati din teritoriu.
    Conteaza cine sprijina un protest?
    • -2 (2 voturi)    
      Da, conteaza (Luni, 27 august 2018, 15:48)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui t_beriu

      Conteaza foarte mult cine isi asuma o miscare de strada sau politica. Dar moralitatea si onoarea nu prea fac parte dintre valorile noastre.

      Mai degraba ipocrizia si dubla masura este la mare cinste.

      Mitingul PSD a fost asumat si nu a fost niciodata prezentat ca miscare spontana, deci comentariul nu prea are rost. Macar daca opozitia noastra de nimic ar fi in stare sa organizeze si sa-si asume un miting de 100 de oameni.
  • +10 (10 voturi)    
    din categoria "erau sute de huligani" (Luni, 27 august 2018, 10:35)

    ics_11 [utilizator]

    Oficiali ai jandarmeiriei si Carmen Dan au spus ca erau sute de huligani in piata Victoriei pe 10 august.
    Dl Tariceanu, au fost identificati si arestati acele sute de huligani sau vor avea ocazia sa comita violentele "difuze" de care vorbiti ?! Poate chiar la comanda politica ?!
    Spuneti ca sunt "suficiente dovezi" care arata "că în România mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome". Ne spuneti care sunt ele sau lasati asa ... sa fie niste probe "difuze" la fel ca si "violentele" ?!

    Nu mai spun ca ar trebui sa precizati ce intelegeti dumneavoastra prin "mişcări sociale autonome", pentru ca, dupa parerea mea, orice miscare sociala este profund dependenta de deciziile clasei politice, Adica, daca nu ati modifica legile justitiei aiurea, in Romania nu ar exista miscari stradale.

    Si mai intai explicati-ne cum este cu sutele de huligani si cu jandarmii care au restabilit ordinea constitutionala cu gaze iritante si tunuri de apa.
  • +8 (8 voturi)    
    CONTROL PSIHIATRIC (Luni, 27 august 2018, 10:36)

    DiDiRo [utilizator]

    obligatoriu pentru toate gunoaiele politice ca uite ce ajung sa debiteze dupa ce sunt "votati"
  • +9 (9 voturi)    
    Oul sau gaina? (Luni, 27 august 2018, 10:45)

    danco [utilizator]

    Mai bine ne zici cat ati furat voi anii astia. Ca daca nu furati, nu iesea nimeni in strada.
    • 0 (0 voturi)    
      Shi ce daca fura (Marţi, 28 august 2018, 9:18)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui danco

      e de-ai noshtri.
  • +4 (4 voturi)    
    Axioma minciunii (Luni, 27 august 2018, 10:47)

    Dosso-Dossi [utilizator]

    1+1=2 sau 'Tariceanu minte' sunt printre cele mai sigure axiome masurabile din lume. In curand Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) vor cere domnului Tariceanu sa minta in tub pe partea stanga iarasi Dragnea pe partea dreapta astfel incat implozia particulelor emanante din aceste minciuni sa aduca in sfarsit lung cautata dovada a teoriei einsteiniene: "Prostia si universul sunt infinite". Sa speram ca in decursul acestui test nu va aparea si o gaura neagra sa absoarbe pamantul distrugandu-l asa cum Tariceanu absoarbe oxigen transformandu-l in minciuna.
  • +4 (4 voturi)    
    ...suficiente probe?!? (Luni, 27 august 2018, 10:48)

    Cocut [utilizator]

    Ma indoiesc.

    Ia, arata-ne Taricene, asa la vreo 2-3 probe din-astea, sa vada si ochii nostril cum sunt...
  • +5 (5 voturi)    
    Bai, dar stiu ca ait upeu (Luni, 27 august 2018, 10:50)

    avint [utilizator]

    Tupeu de infractor ordinar.
    Esti o capusa a bugetului si nimic mai mult.
    Iti platim degeaba salarii babane de 27 ani, n-ai facut nimic bun, secatura.
  • +6 (6 voturi)    
    hai sictir (Luni, 27 august 2018, 10:54)

    gigiK [utilizator]

    Sa vedem probele atunci. Toate probele voastre sunt ca niste unicorni. Tot vorbiti de ele dar nu le vede nimeni.
  • +6 (6 voturi)    
    Ai dreptate, Taricene. (Luni, 27 august 2018, 10:54)

    , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator]

    La varful statului, adica presedintele sonatului si cel al camerei derutatilor!
    Vezi cum gura pacatosului, adevar graieste!?
  • +6 (6 voturi)    
    da, (Luni, 27 august 2018, 10:54)

    nash pandelica [utilizator]

    si ?
    in 2012 ce fu ?
    ca tare mai rezonati voi un uslasie.
    vuvuzelele voastre, zvonalitatea lui vintu si latrina varanului se incalzeau mintind in microfoane, in direct.
    si cand v'a razbit frigu', ati adus peluzele de la steaua, dinamo, rapid...si ati spart buba.
    ce erou faceati din soldatelul ala in uniforma, si ce spume impotriva jindarilor, cum mai cereati demisia comandantilor....desi nu va gazasera..
    base nu dotase jindarmeria pana'n dinti, cum ati facut voi. ala diktator, nu gluma :-)

    de, politica este ciclica.
    se mai intoarce roata. va veni si scadentza.
    voi, tu assad tariceanu si saddam dracnea, inimi zburdalnice, o sa datzi sama, cum da si ilici kaghebescu, don pedro si toti ailalti criminali...
    dreptatea iese ca untdelemnul...

    pan'atunci, multa, multa, de la tot boboru, pe care'l duceti cu tembelizoru....
  • +6 (6 voturi)    
    Minunat (Luni, 27 august 2018, 10:54)

    omezu [utilizator]

    Avem in fruntea statului ca nr 2 un mos senil mincinos si ca nr 3 un infractor-dictator-paranoic. Si sunt bine-mersi liberi sa zica si sa faca ce vor. Ne meritam soarta zic!
  • +7 (7 voturi)    
    Ce va mai place sa amestecati lucrurile, (Luni, 27 august 2018, 10:55)

    clint [utilizator]

    voua, comunistilor, ca sa iesiti voi bine indiferent pe cinde denigrati. Daca nu ati santaja fraierii aia la vot, ca nu mai primesc pensii sau ajutoare sau alte pomeni daca nu voteaza cu voi, mai ca ti-as da dreptate. Cand votul e manipulat in cel mai josnic mod, cand detineti o media jalnica cu care schimbati perceptia maselor, e putin jenant sa te iei de protestele de strada. Masa aia de oameni pe care o mulgeti fara mila in folosul vostru,care ar putea ridica tara asta si care isi face bagajele si pleaca, ce sa mai faca, doar sa munceasca si sa taca ?

    In realitate, da, miscarile de strada sunt manipulate. Poate cel mai clar protest manipulat dupa Revolutie a fost cel de la Rosia Montana, unde oameni de buna credinta, care voiau sa isi salveze tara de lacomia capitalista au parut cea mai convenabila masa de "idioti utili" in mainile unui baiat cu portavoce. El a facut ca oamenii sa se plimbe ca tembelii pe strazi,oriunde, la Cotroceni, etc. numai la Palatul Victoria nu. Asa zisul lider, lector in studii politice la SNSPA, spunea ca trebuie protestat in "sanctuarul democratiei" de la Universitate.
    Acum, chestia cu manipularea protestelor e valabila pana la un punct, in special pana se amorseaza treaba. Ca participant la proteste, stiu ca greul e cand sunt 10.000 - 20.000 de oameni, acolo trebuie nitel gaz pe foc. La Revolutie au fost celebrele Lade rusesti cu cate 2 barbati, manevra cu Tokes. La protestele din iarna a venit Iohannis in mijlocul protestatarilor, "mici" amanunte care fac diferenta. Cand se ajunge la 100.000 de oameni in strada timp de mai multe zile, iese tot poporul ca e "cool" si atunci valul de proteste nu mai poate fi controlat de nici o forta oculta. Asta ii sperie cel mai tare pe guvernanti si atunci arunca un cap multimii, fie ca se numeste Ceausescu, Ponta, Grindeanu. Daca ar mai exista si o platforma de revendicari dezbatute in societate ar fi minunat fiindca prostimea nu ar fi adormita la loc doar cu un cap. Din pacate nu suntem acolo.
  • +8 (8 voturi)    
    blabla (Luni, 27 august 2018, 10:57)

    Soljenitin [utilizator]

    Bla bla bla. Propaganda titpic rusa.
  • +8 (8 voturi)    
    #MU13TARICEANU (Luni, 27 august 2018, 10:59)

    _The_Dude_ [utilizator]

    #MU13DRAGNEA
    #MU13PSD
    Nu inteleg de ce tot vorbeste acest securist. Nu ii mai bagati in seama pe toti pacalicii.
  • +7 (7 voturi)    
    nesimtit (Luni, 27 august 2018, 11:00)

    loveparade [utilizator]

    ordinar.
    legitimitatea clasei politice este data de guvernarea in interesul cetateanului, bai jegule!
  • +9 (9 voturi)    
    Exista suficiente probe ca: (Luni, 27 august 2018, 11:04)

    benicio [utilizator]

    1. Tara a intrat pe mana unei grupari mafiote cu legaturi stranse cu lumea interlopa.
    2. Interesele statului roman nu se aliniaza deloc cu interesele gruparii mafiote mai sus amintite.
    3. Legitimitatea acestei grupari mafiote este nula, avand in vedere ca programul electoral nu a fost nici macar tangential respectat.
    4. Actiunile acestei grupari mafiote risca sa aiba un impact pe termen lung asupra sigurantei statului roman si a populatiei.
    5. Linia anti-europeana pe care pare sa o urmeze gruparea PSD-ALDE risca sa ne scoata din grupul tarilor partenere si sa ne bage in grupul tarilor bufon, laolalta cu Ungaria.
    6. Orbanizarea Ungariei este un fenomen grav, cu bataie pe termen lung, o tara profund corupta, iar ceea ce se intampla acum este foarte asemanator, Dragnizarea Romaniei.
  • +6 (6 voturi)    
    gainarul sef !!!! (Luni, 27 august 2018, 11:05)

    asada [utilizator]

    Includerea miscarii REZIST in lista cu cele violente, facuta de aceasta panarama politica ,denota inca odata lichelismul sau cat si servilismul cu care a lins in toata existenta sa,dosurile PSD-iste pentru un ciolan de ros !!!!!
  • +5 (5 voturi)    
    Există (Luni, 27 august 2018, 11:05)

    Bubico [utilizator]

    Există o laie, una bucălaie! Existați voi - o gașcă de șmecheri cu tupeu nelimitat, în absolută cârdășie, care vrea să scape de răspundere și să fure în tihnă.
  • +5 (5 voturi)    
    martafoi (Luni, 27 august 2018, 11:06)

    Ilidia [utilizator]

    Un martafoi mincinos. Dar cu "cutia de rezonanta" are dreptate, doar ca "rezoneaza "la ticalosiile celor de teapa lui....
  • +4 (4 voturi)    
    Care (Luni, 27 august 2018, 11:13)

    vasile-roaita [utilizator]

    Sint acele probe? Vrem sa le vedem si noi daca aveti asa ceva. Sau este iar o abureala la care voi sinteti maestri? Asa si cu atentatele?
  • +4 (4 voturi)    
    a (Luni, 27 august 2018, 11:15)

    adrian67 [utilizator]

    Asta baranu' s-a smintit de tot.
  • +7 (7 voturi)    
    Domu' Tariceanu (Luni, 27 august 2018, 11:17)

    Putorel Poater [utilizator]

    Dar miscarea de strada cand au venit pesedistii la Bucuresti, aceea nu e o cutie de rezonanta a unui partid politic aflat in varful statului, calare pe el?
  • +7 (7 voturi)    
    Mananci rahat (Luni, 27 august 2018, 11:19)

    victoravo [utilizator]

    Si eu am fost la proteste si nu sunt angajatul nimanui. Lucrez in domeniul juridic si m-am saturat sa fiu condus de oameni prosti, incompetenti, nesimtiti. Pt cei ca mine guvernul nu face absolut nimic. Nu suntem toti bugetari sau pensionari. Pt noi nu s-a facut nimic, suntem buni doar pt plata impozitelor. Eu am aceleasi contracte si castig aceeasi bani dar, din cauza masurilor luate de voi, costurile au crescut.
  • +6 (6 voturi)    
    Cateva intrebari (Luni, 27 august 2018, 11:19)

    maxi rodrigues [utilizator]

    Tariceanu, istoria te va retine ca pe o lichea. Inteleg ce faci, daca PSD vorbeste pe limba maselor usor manipulabile, celor saraci si fara prea multa carte, segmentul pe care ti l-a desemnat stapanul tau e altul, cel al intelectualitatii indecise.
    Hai sa acceptam ca ceea ce zici e adevarat. Am cateva intrebari:
    1. Tu si PSD-ul sunteti la putere de atat amar de ani, cu foarte mici intreruperi. Din cei 28-29 de ani, cat au fost la putere altii? 6-7 ani? Sa inteleg ca cei 6-7 ani sunt mai determinanti pentru istoria Romaniei decat cei peste 20 de ani in care ati condus voi?
    2. Intr-o democratie adevarata, nu ai veni in fata spunand ca "sunt destule probe". Intr-o democratie adevarata le-ai prezenta in fata celor in drept sa le judece. De ce nu o faci? Nu-ti sugerez raspunsul care e: Pentru ca ele nu exista.
    3. Cand vorbesti de voturi, si tu si altii, uitati ca si cel din "varful statului" a ajuns acolo tot cu voturi, deci vocea lui e vocea celor care l-au votat. Si el are mai multe voturi decat structura voastra mafiota. Deci?
    4. Singura grupare violenta este Jandarmeria. Asocierea unor nume in mod aleator nu inseamna ca ai dovada ca acele miscari civice sunt violente. E ca si cum as spune eu, grupari mafiote de genul camora, PSD, ALDE sau yakuza. Te enerveaza asocierea? Daca sunt violente, revin la intrebare - de ce nu ati arestat inca pe nimeni, pe baza probelor pe care le detineti?
    5. In cei peste 20 de ani in care ai fost la putere, ce anume ai facut tu pentru tara asta? Povesteste-mi despre spitale, despre infrastructura, despre educatie, despre investitii in domenii vitale. Romania merge din ce in ce mai prost, dar voi va impaunati cu maririle de pensii de 100 de lei. De ce Romania arata mai rau la 28 de ani dupa caderea comunismului? Cum sa accept minciunile voastre cand ochii mei imi spun altceva?
    As putea continua la nesfarsit. Dar tu tot o lichea ai sa ramai in istorie, indiferent ce spui acum.
  • +6 (6 voturi)    
    de data asta ai dreptate (Luni, 27 august 2018, 11:21)

    Sasul70 [utilizator]

    Taricene: "sunt cutii de rezonanta ale unor grupari politice, din parchete si servicii" - esti surprins ca nu toti in tara asta sunt pusi pe furate si unii din categoriile mentionate chiar vor sa vada dupa gratii :) pe langa o parte mare din oameni... cu sau fara cutie....
  • +8 (8 voturi)    
    Asta ar trebui sa fie in puscarie (Luni, 27 august 2018, 11:22)

    troncota [utilizator]

    Sa comenteze de acolo ce vrea si cum vrea.
    • +4 (4 voturi)    
      shi mai ales doar (Luni, 27 august 2018, 13:46)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui troncota

      atunci cand il lasa shefu de la dush.
  • +7 (7 voturi)    
    perspicace ăsta (Luni, 27 august 2018, 11:27)

    Opr3scu [utilizator]

    Domnule, cata perspicacitate. Dar referitor la mitingul din 9 iunie (al PSD)nu a gasit indicii ca nu ar fi fost autonom???? Ca ar fi fost facute plati / amenintari / promisiuni / manipulari??? Rasul curcilor. Ala a fost cel mai bun exemplu de ne-autonomie! Brandul de corupti l-a creat chiar clasa politica, bai acesta!
  • +5 (5 voturi)    
    amuzant mai e (Luni, 27 august 2018, 11:30)

    nahir [utilizator]

    tradiceanu.
    Se face ca a uitat cand erau in opozitie si faceau mitinguri si puneau tot felul de piedici ca sa darame guvernul si sa vina ei la putere.
    Acum zice ca astea sunt miscari ilegale. Atunci erau foarte legale si sustinea ca era chiar datoria opozitiei sa faca acest lucru.
    Un ipocrit ipochimen.
  • +6 (6 voturi)    
    cutie de rezonanta e tigva lui (Luni, 27 august 2018, 11:31)

    natbl73 [utilizator]

    .
    • +3 (3 voturi)    
      cu imprimantele 3 d (Luni, 27 august 2018, 13:48)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui natbl73

      poti face mai multe replici shi scoti bani frumoshi…
      cine shtie ce dinozauri ies din balarii cand sufli in tigva din compozit
  • +5 (5 voturi)    
    oricat ati incerca, (Luni, 27 august 2018, 11:32)

    lp [utilizator]

    nu puteti modifica realitatea - majoritatea oamenilor vad exact ceea ce se intampla, nu mai sunt vremurile cand informatiile veneau dintr-o sursa unica. Nu reusiti sa-i prostiti decat pe cei care sunt oricum dusi
  • +7 (7 voturi)    
    Exista suficiente probe... (Luni, 27 august 2018, 11:36)

    mutefuste [utilizator]

    ... ca voi sunteti organizati si actionati, de aproape 30 de ani, ca un grup infractional organizat. Despre asta este vorba.
  • +4 (4 voturi)    
    aham... (Luni, 27 august 2018, 11:39)

    liviu_ [utilizator]

    e sa zic...
    incepe asaltul final asupra ultimei ramasite de libertate, democratie si justitie!
  • +7 (7 voturi)    
    Da domnu Tariceanu. (Luni, 27 august 2018, 11:39)

    Rahan5 [utilizator]

    Sunt cutii de rezonanta ale romanilor. Iar tu te poti duce in ,,aia matii" a ta in Fanar la Istambul, sau la Salonic de unde ai venit.
  • +5 (5 voturi)    
    Agenturile straine (Luni, 27 august 2018, 11:42)

    xolv [utilizator]

    si bietii patrioti autohtoni
    • +3 (3 voturi)    
      ... care dispun de integralitatea resurselor (Luni, 27 august 2018, 13:49)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      mai putin ale bancilor si firmelor nenationalizate…
      miscare care urmeaza, logic.
  • +6 (6 voturi)    
    Nuuu nuuu asa e ..... (Luni, 27 august 2018, 12:10)

    ABBV [utilizator]

    nu ati facut nimic rau, voi sunteti ingerasi. Populism ? sa avem pardon , pensi speciale salarii mai mari la stat ....daca se poate o primarie si o biserica pe kilometru ? astea nu au de a face nimc cu voi ? De la cine aveti voi bani astia ? Nu de la aia care muncesc in privat in tara si in diaspora ? Daca voi intrati in parlament tura viitoare cu mai mult de 5% , eu unul ma mut din Romania. Fara o justitie puternica si libera e un fel de jungla, si cred ca Romanii sunt satui de jungla. Si de politicieni care administraza Romania ca pe tarlaua lor proprie! Dar vorba aia va fi curand o tara de pensionari senili care nu isi dau seama ca daca aia care muncesc pleaca, o sa mai ia pensie ....si speciala ....Aveti impresia ca prsperitatea vine din pensii si salarii ? Investitiile nu sunt importante ? Strazi , utilitatii, facilitatii pentru multinationalele pe care le blamatii ? Talhari si incompetentii asta sunteti!!
  • +6 (6 voturi)    
    Hai taci... (Luni, 27 august 2018, 12:11)

    Fuscus [utilizator]

    Da, am fost la demonstratii!!! Da, rezonez la magariile pe care le faceti!!! Da, m-ati umplut de scarba!!! Si ca mine sunt sute de mii. Nu avem voie? Trebuie sa avem legaturi cu "statul paralel", "serviciile", "binomul", "multinationalele" si Soros!? Nu hahalero! Avem legatura cu noi, cu lumea in care traim, suntem responsabili fata de noi , de cei din jur si fata de societatea in care traim. Ne-am saturat de golaniile voastre!!! Pricepi!? Eesti redus mintal? Sau un porc slinos?
  • +6 (6 voturi)    
    vorbeste tradiceanu' poporului... (Luni, 27 august 2018, 12:13)

    qwerasdf [utilizator]

    inamarti-va cu hartie igienica
  • +5 (5 voturi)    
    inima zburdalnica (Luni, 27 august 2018, 12:16)

    nickart [utilizator]

    Are dreptate omul, PSDul ia adus cu autocare, la asta se refera oare?
  • +5 (5 voturi)    
    Cutie de rezonata e capul tau (Luni, 27 august 2018, 12:20)

    KTerinca [utilizator]

    Suna a gol.
  • +6 (6 voturi)    
    Care sunt acele probe? (Luni, 27 august 2018, 12:23)

    Ion-i_pozitivi [utilizator]

    vreau exemple
  • +6 (6 voturi)    
    Stai sa inteleg (Luni, 27 august 2018, 12:25)

    Buonarroti [utilizator]

    Deci clasa politica nu e corupta? Daca nu e corupta, oamenii politici care au ajuns sa cheltuiasca banul public de ce ajung in puscarii?
    Lista completa aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_politicieni_rom%C3%A2ni_implica%C8%9Bi_%C3%AEn_scandaluri_publice#Mini%C8%99tri
    • 0 (2 voturi)    
      Nu sti ? (Luni, 27 august 2018, 13:50)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Buonarroti

      Procurorii stalinishti.
  • +6 (6 voturi)    
    Ce inteligent este! (Luni, 27 august 2018, 12:42)

    complet_retard [utilizator]

    Mulet felicitari conationalilor mei car el-au votat pe Dl. tariceanu la Senat!
    A fost o alegere excelenta!


    Eu credeam ca miscarile de strada sunt ... miscari de strada, protestele nu inseamna neaparat ca participantii au dreptate, dar exprima niste nemultumiri ale unor oameni, ceteva zeci sau sute de mii de oameni.

    Dl. Tariceanu, cu imensa dumnealui intelepciune, ne arata ca de fapt lucrurile stau altfel ...
  • +6 (6 voturi)    
    asta e doar senil ? (Luni, 27 august 2018, 12:55)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    asta e doar senil ?
  • +7 (7 voturi)    
    Desigur, doar mitingul PSD este (Luni, 27 august 2018, 12:56)

    Rromanika [utilizator]

    autonom si oamenii au venit acolo liberi, fara sa fie sardelizati in autobuze, manati doar de cutia goala de carton ce o au pe post de cap. Din pacate in ea nu rezoneaza nimic ... doar suierul vantului din cand in cand, la fel ca si la to'arshu' Tariceanu.
  • +7 (7 voturi)    
    UE (Luni, 27 august 2018, 12:58)

    lizardking [utilizator]

    Tariceanu zice ca de 15 ani unele institutii (Parchet, SRI) au creat Romaniei imaginea de stat corupt.
    Ei bine, in 2003, la summit-ul de la Salonic, s-a facut propunerea aderarii Romaniei la UE. Fix acum 15 ani!
    Deci, ceea ce ne spune indirect Tariceanu, este ca Romania ar fi trebuit sa ramana in afara UE, ca sa nu mai aiba coruptii din Romania cui sa dea socoteala, ca treaba cu PNA (asa s-a numnit DNA) si cu ministrii justitiei o rezolvau ei local. fara stress.
  • +6 (6 voturi)    
    ! (Luni, 27 august 2018, 13:01)

    tudorr [utilizator]

    Mamica lui a fost grecoaica, de aici si influentele fanariote, deci il putem lua si pe el drept influenta non autohtona!
  • +9 (9 voturi)    
    Taricene... (Luni, 27 august 2018, 13:06)

    paonipao [utilizator]

    Romania este o tara profund corupta...si asta pentru ca are politicieni corupti!
    Iar tu esti unul dintre ei!
    Ai putea sa te juri de exemplu ca nu ai luat niciodata comisioane cat ai fost ministru sau prim ministru...sau ca firma ta (ce vindea masini Citroen) nu a vindut masini institutiilor de stat ....Romtelecom, Posta romana, Eximbank?!
    Si asta se intampla cat tu erai mare demnitar in statul roman...!
    Ai fost si vei ramane un oportunist toata viata, te agati de orice functie politica...pentru ca altceva nu stii sa faci!
  • +6 (6 voturi)    
    Bun (Luni, 27 august 2018, 13:18)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Cei violenti sa stea in spatele gratiilor. De exemplu ultrasii de la OUG13 si agitatorii din 10.08. Complet de acord!

    Intrebare: care-s dovezile? Chestii visate noaptea?
  • +8 (8 voturi)    
    Caline aberezi baiatule! (Luni, 27 august 2018, 13:20)

    trem [utilizator]

    Ti s-o trage de la prea multe neveste sau de la prea multa motocicleta?

    Oricum ar fi arunci alaturi de paparudele din PSD numai muraturi la fraieri ca poate le inghit. Cu sigurantza ca la aia de se uita la A3 si Romania TV o sa prinda ceva, dar la restul nu prea merge.

    Cat de lipsit de rusine trebuie sa fii sa spui aberatiile astea.
  • +1 (1 vot)    
    dar invers e ok? (Luni, 27 august 2018, 14:53)

    Coco Whistle [utilizator]

    doar ca se actioneaza 'legal'. cum e cu mineriadele tovarase mafiot? si atunci tot agenturile ne-au coordonat? dar minerii ce ordin au executat si de unde l-au primit? unde sint vinovatii? de ce credeti ca aveti liber la furt si ca deciziile voastre politice nu trebuiesc penalizate daca incalca grav constitutia si regulile democratice in general?
  • +2 (2 voturi)    
    tidalwave (Luni, 27 august 2018, 15:14)

    alex562 [utilizator]

    ... nu inteleg cum de supravietuieste acest politician cu 100% postari negative ????!!
  • +2 (2 voturi)    
    Gura mincinosului adevar graieste! (Luni, 27 august 2018, 15:22)

    remicristian [utilizator]

    Fara sa dea nume si sa aduca dovezi acest perpetuum mobile al politicii din Romania fara coloana morala si ghidata numai de interesul personal face acuze asupra unei entitati care este toxica democratiei romanesti. Numai ca fix lui i se potrivesc perfect acuzele. El poate fi dat exemplu de politician corupt . Va aduceti aminte episodul cu biletelul roz prin care a incercat sa il scape pe Dinu Patriciu de justitie? A fost intrebat acest politician cum se face ca a facut praf partea romaneasca a hidrocentralei de la Portile de Fier printr-un contract scump si pagubos cu o companie adusa din Elvetia de Bogdan Buzaianu baiatul destept din energie care ii era bun amic in perioada cind a fost Ministrul Industriei in anii 90 de inceput contract care a costat in final un miliard de dolari si avind ca rezultat functionarea defectuoasa a centralei din partea romaneasca pe cita vreme partea sirbeasca fara retehnologizare merge bine? A fost intrebat de relatia cu Puiu Popoviciu prin care din bani de la guvern si primaria Sect 1 condusa de Chiliman s-au facut investitii de infrastructura pe terenul praduit de Popoviciu de la Academia de Agronomie din care s-a ales si dumnealui cu terenul unde acum este reprezentanta Ford fosta Citroen?
    Tariceanu este precum hotul care striga hotii!
    Daca vrea sa stie de ce Romania este un stat considerat corupt nu trebuie decit sa se priveasca in oglinda si are raspunsul.
    Nu inteleg cum este votat un barbat care in in 30 ani a schimbat oficial cu acte la primarie cinci neveste, intr-o tara unde oamenii se considera credinciosi si sustinatori ai familiei traditionale? Ceva este probabil in neregula cu noi ca popor de acceptam sa fim condusi de oameni fara morala si etica pe care se pare ca de Tariceanu nu s-au lipit.
    Tinjim cu totii la o tara unde principiile morale fac o societate prospera si buna in care cetatenii traiesc cu un grad de multumire mare numai ca nu mergem sa votam sau cind votam ies majoritari oameni lipsiti de morala.
  • 0 (0 voturi)    
    hey hn ce aveti de castigat (Luni, 27 august 2018, 16:12)

    alex562 [utilizator]

    cu doar plusuri, unde se pun astea, poate la urmatorul vot?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version