Președintele Klaus Iohannis ar putea participa vineri la ședința Biroului Executiv al PNL care se desfășoara la Sibiu, susțin surse Hotnews.ro. Liberalii l-au invitat pe președinte să participe la întâlnirea care se desfășoară la hotel Hilton din Sibiu și, potrivit surselor citate, acesta ar urma să onoreze invitația.

Iohannis, PNLFoto: Presidency.ro

Sursele citate susțin că apariția președintelui la ședința liberalilor va valida partidul ca vehicul electoral pentru Iohannis și, în același timp, va activa tandemul Orban-Iohannis. De precizat este că Ludovic Orban este contestat în interiorul partidului de presedintele PNL București Cristian Bușoi și de câțiva parlamentari conduși de senatorul Iulian Dumitrescu.

"Este una din întâlnirile pe care noi le vom face în alte orașe decât București. Fiind vorba de Sibu, ar fi un moment extraordinar dacă l-am putea avea în mijlocul nostru, chiar și pentru câteva minute, pe președintele României", a declarat președintele PNL Sibiu Raluca Turcan pentru Hotnews.ro.

Pe agenda ședinței Biroului Executiv se află strategia pentru noua sesiune parlamentară dar si strategia politică pentru 2019, în contextul în care de la 1 ianuarie România va prelua președinția Uniunii Europene.