​​Cererea deputaților PNL, USR și PMP de a se convoca o sesiune extraordinară la Camera Deputaților, pe tema protestului din 10 august, a fost respinsă de PSD în Biroul Permanent. Cu Liviu Dragnea în concediu pentru o zi, înlocuitoarea sa, Carmen Mihălcescu, a susținut că solicitarea opoziției „nu întrunește prevederile legale”, invocând probleme inclusiv la semnături.

Camera DeputatilorFoto: Hotnews

„În solicitare se specifică perioada în care să aibă loc, mai puțin ora la care aceasta să se întâmple. Motiv pentru care, colegul meu aflat de permanență săptămâna trecută, Florin Iordache, a decis ca aceasta să fie trimisă Secretariatului General pentru convocarea Biroului Permanent. Solicitarea nu întrunește în momentul de față toate prevederile legale și regulamentare în sensul în care, potrivit art.72 din Regulament, ar fi trebuit însoțită de un proiect de hotărâre prin care să specificăm denumirea comisiilor de anchetă, obiectivele acestora. Sunt și anumite inadvertențe de natură tehnică, începând cu tabelele, de care s-a făcut mișto în Biroul Permanent”, a declarat Carmen Mihălcescu, după ședința Biroului Permanent.

„Această sesiune nu poate fi convocată. Am solicitat colegilor de la PNL, USR și PMP să-și retragă această solicitare și să o pună în acord cu prevederile legale”, a declarat Carmen Mihălcescu.

Ea a susținut că „unele semnături au fost copiate de pe un proiect de lege și anexate solicitării”.

„S-a constatat că unele semnături sunt diferite. Dacă vă veți uita pe solicitare, veți constata că domnul Năsui, este doar un exemplu, sunt și multe altele, are o semnătură diferită pe solicitarea trimisă pentru Biroul Permanent și pe tabelul pe care a semnat pentru convocarea seisunii extarordnare. Noi nu avem compentența necesară să facem o expertiză grafologică, noi parlamentarii, dar toate aceste lucruri luate la un loc, nerespectarea art.72 din Regulament, cu acele semnături care sunt multe și nu te duc la 110 semnături câte ai avea nevoie pentru o sesiune extraordinară, înseamnă că Regulamentul nu a fost respectat, motiv pentru care această sesiune extraordinară nu poate fi convocată", a declarat Mihălcescu.

„Săptămâna trecută, colegii mei de la cabinet, întâmplător, fiind pe rețelele de socializare, au constatat că uni colegi semnatari ai tabelului practic nu aveau fizic cum să o facă pentru că ori nu se aflau în țară, asta mi-au spus ei uitându-se la Facebook", a mai precizat Carmen Mihălcescu.