Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat vineri, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader i-a respins pe cei patru candidați la șefia DNA, că nu s-a ţinut cont de apropirea unor candidaţilor de fosta şefă DNA, Laura Codruța Kovesi.

Eugen NicoliceaFoto: Agerpres

"Anunţul domnului Toader este un anunţ normal. Chiar de dimineaţă am spus că ce e mai important este planul de management cu care s-a prezentat fiecare candidat şi tot eu am precizat că având în vedere că a avut loc o destituire pe probleme manageriale. S-au semnalat probleme în manageriatul doamnei Laura Codruţa Kovesi. Cei care vin după aceea trebuie neapărat să prezinte soluţii de rezolvare a problemelor respective şi în funcţie de soluţiile astea se va decide. Probabil că respectivii nu s-au uitat pe aceste probleme, au venit doar cu generalităţi, nu au venit cu nimic concret în planul de măsuri a situaţiei care există. Mapa profesională există, dar nu am auzit să fie cineva respins pe această chestiune, având atâţia ani de zile bănuiesc că şi activitatea este pe măsură. Asta nu ţine de mapa profesională", a declarat președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea (PSD), potrivit Mediafax.

Nicolicea crede că ministrul Justiției nu a ţinut cont de apropirea unor candidaţilor de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi. "Din moment ce nu ţine de criteriile pe care le-a enunţat domnul Tudorel Toader evident că nu a contat. Dacă în programul de management nu ai ce trebuie mai discutăm despre alte subiecte?", a precizat Nicolicea.

Ministerul Justiției a anunțat vineri că i-a respins pe toți cei patru candidați la șefia DNA iar procedura va fi reluată. Niciunul dintre cei candidați la funcția de procuror-șef al DNA nu a fost considerat destul de bun de Ministerul Justiției,.

”În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale”, a anunțat Tudorel Toader.