Liderul social-democraților a declarat marți că sunt mulți colegi în partid care vor să reacționeze la mesajele anti-PSD apărute în ultima perioadă. Președintele PSD a ținut să precizeze că este o campanie mizerabilă a adversarilor politici și că nu este cazul ca social-democrații să răspundă.

Mesaj anti-PSDFoto: Hotnews

"Este o campanie mizerabilă, și arată la ce nivel, cât de adânc s-au dus în mocirlă toți adversarii noștri politici. Asta este tot ce vă pot spune. Asta înțeleg ei din politică. Ei nu pot propune, și nu au propus niciodată ceva coerent, ceva sănătos pentru români, așa cum noi nu numai că am propus, ci facem, și toate se văd, și au ajuns la această situație. Sigur că sunt mulți colegi de-ai noștri cărora le freamătă mâinile să vină și ei cu o contra sau cu contra-replici, pentru că fiind un partid mare există foarte multă inventivitate. Eu zic că, totuși, este mai bine să ne uităm la acest spectacol", a declarat Liviu Dragnea, la Parlament, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă are informații că oamenii care au lansat astfel de mesaje sunt organizați politic sau sunt membrii ai partidelor de Opoziție, Liviu Dragnea a răspuns afirmativ.

Un mesaj anti-PSD a fost scris de doi protestatari din Cluj-Napoca pe un deal situat la 40 de kilometri de municipiu, cu litere pe o lățime de 60 de metri, să poată fi citit din avion. Cei doi au discutat polițiștii din Apahida și au decis ca mesajul să rămână scris până când va fi lucrat terenul.

Sorin Bobiş, unul cei doi oameni care au scris mesajul pe câmp, a declarat pentru agenția Mediafax că mesajul de pe deal nu a fost o trivialitate adresată cuiva, ci a fost vorba despre un mesaj-protest preluat de la românii veniţi din străinătate.​