Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește stadiul pregătirii dosarelor și a temelor de interes, cât și referitor la aspectele tehnice, de infrastructură și program, anunță Guvernul.

Viorica DancilaFoto: Guvernul Romaniei

Potrivit sursei citate, au fost trecute în revistă prioritățile incluse în Programul de lucru al Președinției Române la Consiliul UE și s-a discutat pe marginea calendarului acțiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.

„În context, a fost evidențiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană. Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România și le va asuma, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore și a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele și dosarele aflate pe agendă, precum și nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față”, se arată în comunicatul remis presei de Guvern.

Klaus Iohannis a primit-o, miercuri dimineață, pe Viorica Dăncilă, la Palatul Cotroceni.Discuțiile au avut loc în contextul în care în ultima perioadă au existat informații privind intenția Guvernului de a adopta o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea. Liderii Coaliției au negat că un astfel de act normativ va fi adoptat, iar în ședința de ieri a Cabinetului nu a figurat pe ordinea de zi.