Curtea Constituțională a României a admis, marți, sesizarea formulată de 80 de parlamentari ai Partidului Mișcarea Populară, PNL și deputați neafiliați privind proiectul care modifica Statutul aleșilor locali astfel încât mandatul consilierilor, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să nu înceteze de drept în cazul în care partidul pe listele căruia au candidat fuzionează cu alt partid, potrivit Mediafax.

Judecătorii de la Curtea ConstituționalăFoto: AGERPRES

Proiectul de lege se va întoarce în dezbaterea Parlamentului, care va începe o nouă sesiune în toamnă.

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat marţi, că a contestat iniţiativa deoarece este concepută de PSD pentru a fura cât mai mulţi aleşi locali din partidul pe care îl conduce.

"Curtea Constituțională a României va judeca astăzi sesizarea de neconstituționalitate făcută de grupurile parlamentare ale PMP și PNL cu privire la modificările aduse Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali. Prin aceasta lege, dată de PSD împotriva PMP, partidul - stat vrea să “fure” cât mai mulți aleși locali ai partidului nostru. Practic, prin această lege, PSD vrea să elimine din viața politică orice formă de asociere politică și cere ca orice partid care fuzionează să își piardă consilierii locali și județeni. Având în vedere că PMP este singurul partid care, după alegerile locale, a absorbit alt partid – pe UNPR, este evident că această lege antidemocratică și neconstituțională a fost adoptată împotriva noastră", a afirmat liderul PMP, Eugen Tomac, într-o postare marți pe Faceboook.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională, cu 77 de voturi "pentru", nicio abţinere şi 34 de voturi "împotrivă".

La dezbaterile din Senat, Traian Băsescu i-a acuzat pe social-democrați că au făcut proiectul de lege pentru a recupera consilierii UNPR care au devenit independenţi după fuziunea prin absorbție PMP - UNPR.