Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a declarat, luni seară, că nu a făcut niciodată vreo evaluare a miniștrilor, ci a stadiului programului de guvernare, al cărui coordonator a precizat că a fost alături de Liviu Dragnea, potrivit mediafax.ro.

Darius ValcovFoto: gov.ro

"Nu am făcut nicio evaluare a miniștrilor niciodată, am făcut evaluarea stadiului îndeplinirii programului de guvernare. Evaluarea miniștrilor se face mult mai amplu, se face ținând cont și de această evaluare a îndeplinirii programului de guvernare, dar sunt și multe alte lucruri care se iau în calcul. Și aceea se face de către președinții coaliției și de către prim-ministrul României. Eu consiliez primul-ministru din punct de vedere economic și social, al situației macro-economice și al îndeplinirii programului de guvernare, nu am nicio legătură cu conducerea de facto a guvernului României", a declarat, luni seară, Darius Vâlcov, la Antena 3.

Afirmațiile lui Darius Vâlcov vin în contextul în care, în iunie 2017, fostul premier Sorin Grindeanu anunţa că din comisia de evaluare a miniştrilor Cabinetului pe care îl conducea la acea vreme se numără Darius Vâlcov. Ulterior, PSD a decis să-i retragă sprijinul politic lui Sorin Grindeanu, acesta a anunțat că nu va demisiona, însă pe 21 iunie, Cabinetul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură.

Consilierul de stat al premierului a precizat însă că a fost coordonatorul programului de guvernare, participând la toate etapele acestuia, alături de președintele PSD Liviu Dragnea.