USR și PMP, cu trei semnături de la PNL, au contestat Codul administrativ la Curtea Constituțională

de I.R.     HotNews.ro
Miercuri, 11 iulie 2018, 19:01 Actualitate | Politic


Presada Florina-Raluca
Foto: senat.ro
Deputații USR și PMP, cu ajutorul a trei deputați de la PNL și șase deputați neafiliați, au atacat la Curtea Constituțională Codul Administrativ adoptat luni în Parlament, anunță USR într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în sesizare, USR arată că "pensiile speciale pentru aleșii locali introduse prin Codul Administrativ încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii din Constituție. Coaliția PSD-ALDE continuă, în mod rușinos, să acorde privilegii politicienilor în fața cetățenilor simpli care plătesc taxe și impozite și susțin din banii lor sistemul public de pensii și inclusiv pensiile speciale. Nu există nicio justificare pentru acordarea de pensii speciale aleșilor locali, alta decât fidelizarea primarilor și a președinților de consilii județene în vederea viitoarelor alegeri".

USR reclamă în sesizare și politizarea funcțiilor publice de prefect, subprefect și conducători de deconcentrate.

"Codul Administrativ întoarce România în urmă cu peste zece ani, în situația de preaderare la UE. Practic, țara noastră a bifat o serie de criterii ca să intrare în Uniunea Europeană și după ce a fost acceptată și s-a văzut cu sacii în căruță le debifează. România a garantat la Bruxelles că reprezentanții Guvernului în teritoriu care controlează actele administrative ale primarilor și consiliilor locale vor fi profesioniști, neutri politic, dar renunță la această obligație, de dragul baronilor locali. Vom ataca acest cod la CCR pentru că e datoria noastră să păstrăm administrația publică curată, departe de interesele partidelor sau ale grupurilor de interese de orice fel", a declarat senatoarea Florina Presadă, reprezentanta USR în Comisia specială de Cod Administrativ.

Sesizarea a fost semnată de 28 de deputați USR, 13 deputați PMP, șase deputați neafiliați și trei deputați PNL. De altfel, doar trei deputați de la PNL au votat "contra" proiectului de lege PSD-ALDE - Pavel Popescu, Ionuț Stroe și Nicolae Giugea, în timp ce 7 au votat "pentru", iar 14 s-au abținut. 

Vezi aici votul electronic

Citește aici textul sesizării


Citeste mai multe despre   


















1098 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    . (Miercuri, 11 iulie 2018, 19:10)

    tirolez [utilizator]

    Si pe urma se mira de ce nu i-ar vota lumea. Pentru ca-s blatisti cu PSD-ul pe fata.
    Ii dau afara pe cei 3?
  • +9 (9 voturi)    
    Doar 3 de la PNL ? (Miercuri, 11 iulie 2018, 19:23)

    ana.s [utilizator]

    Asa face PNL opozitie ?
    • +1 (1 vot)    
      Da (Miercuri, 11 iulie 2018, 23:40)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui ana.s

      Se opune Opozitiei...
  • +8 (8 voturi)    
    Bravo, Bravo, Bravo USR (Miercuri, 11 iulie 2018, 19:34)

    Maspp [utilizator]

    PNL = PSD = USL. Singura opozitie reala e facuta aproape exclusiv de USR. USR e singurul partid din opozitie care n-a pierdut parlamentari in favoarea altor partide ceea ce arata caracterul si principiile celor din USR.
  • +7 (7 voturi)    
    ne-am lamurit.. (Miercuri, 11 iulie 2018, 19:34)

    Mistrelutz [utilizator]

    Ne-am lamurit si cu pnl.
    Daca mai erau indoieli..
  • +7 (9 voturi)    
    Noapte buna PNL! (Miercuri, 11 iulie 2018, 19:51)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    "[...] doar trei deputați de la PNL au votat "contra" proiectului de lege PSD-ALDE - Pavel Popescu, Ionuț Stroe și Nicolae Giugea, în timp ce 7 au votat "pentru", iar 14 s-au abținut. "

    Cu fraza asta s-a sumaritzat Opozitia din Romania. In acest moment este evident ca nu ne putem baza decat pe USR.
  • 0 (0 voturi)    
    satelitul psd, pnl trebuie sa dispara (Miercuri, 11 iulie 2018, 23:41)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version