​Biroul Politic Național al PNL, din care fac parte cei din conducerea centrală dar și liderii de filiale județene, se reunește luni în ședință, pe fondul informațiilor potrivit cărora există voci în partid care vor schimbarea lui Ludovic Orban de la șefia partidului, catalogate de acesta drept ”fake news”. La ședință va avea loc evaluarea rapoartelor de activitate ale filialelor și se va decide și data convocării Consiliului Național - în a doua jumătate a lunii iulie - la care se vor stabili criteriile pe baza cărora se va întocmi lista de candidați la alegerile europarlamentare.

Ludovic Orban la Congresul PNL din 2017Foto: Agerpres

Ședința de luninvine în contextul tensiunilor interne apărute pe fondul unor informații potrivit cărora există câțiva ”nemulțumiți” în partid care și-ar dori ca Orban să fie schimbat din funcția de președinte. Printre aceștia s-ar afla Marian Petrache (vicepreședinte pe regiunea București-Ilfov), Gigel Știrbu (vicepreședinte Oltenia), Iulian Dumitrescu (prim-vicepreședinte, lider PNL Prahova) sau Cristian Bușoi (acesta de altfel a fost contracandidatul lui Orban la Congres), potrivit unor surse politice liberale.

Întrebat vineri despre această ședință și despre faptul că se spune că se va încerca schimbarea sa, Orban a răspuns, vineri: ”Este o glumă, vă veți lămiri de altfel, pentru că de o lună de zile PNL este sub un bombardament informațional care este compus din fake news, stiri false care nu au absolut nici un fel de fundament în realitate care nu se bazează, de fapt, pe demersuri reale. Partidul Național Liberal este unit, Partidul Național Liberal este puternic iar conducerea aleasă la Congres acționează în conformitate cu mandatul care i-a fost încredințat de Congres. Nu mă tem în general de foarte multe, mă tem să nu păcătuiesc. Nu am nici cea mai mică emoție referitor la ședința de luni. Vom avea o ședință de lucru care urmărește câteva obiective: Evaluarea progresului pe rapoartele de activitate trimestriale care sunt în conformitate cu hotărârea Consiliului Național, evaluarea campaniei derulate pentru apărarea Pilonului doi de pensii și de stabilire a pașilor ulteriori pe care îi avem de făcut și mai ales utilizarea celor peste cinci sute de mii de semnături pe care le-am strâns pentru susținerea proiectului nostru în materie de Pilonul doi de pensii. De asemenea, vom face o evaluare a situației politice și vom stabili graficul de activități pe perioada vacanței”.

Despre șansele unui Congres nou, Orban a spus: ”Se spune foarte clar când este stabilită procedura de convocare a unui Congres extraordinar dar până în acest moment nu a cerut nimeni Congres extraordinar, eu cel puțin nu știu să fi existat o asemenea voce în partid. Am dat răspunsul la această întrebare. Fabrica de fake news cu care este agresat PNL pentru a încerca să fie prezentat ca fiind într-o stare de frământare este, de fapt, plecată din laboratoarele adversarilor noștri politici din PSD-ALDE și nu are absolut nici un fel de fundament în realitatea politică a PNL”.

Sâmbătă, primarul Timișoarei Nicolae Robu a confirmat că sunt voci pentru convocarea unui Congres, dar a declarat că nu este acuma oportună schimbarea lui Orban din funcție. El i-a cerut lui Orban să îi lase pe parlamentari să voteze Codul administrativ, care prevede printre altele pensii speciale pentru primari.

"Eu și la Congres am spus exact lucrul acesta că e timpul să ne manifestăm o identitate a noastră. Dacă ne-am pierdut-o, atunci să ne-o redefinim. Este într-adevăr o dezbinare. Orban a fost ales cu peste 80% din voturi. Eu nu am fost printre votanții lui. Acum consider că avem altceva de făcut decât să organizăm un Congres pentru schimbarea lui Orban. Nu s-a pus încă în discuție, dar sunt voci în acest sens. Eu cred că trebuie să clarificăm o mulțime de aspecte, v-am dat ca exemplu Codul adminsitrativ, să ne definim ce propunem noi electoratului, pentru că în scurt timp vin alegerile europarlamentare. Schimbarea lui Orban nu va schimba nimic. Trebuie susținut în continuare ca președinte, pentru că, dacă a fost ales cu peste 80% din voturi, asta înseamnă că a fost o persoană agreată, însă nu trebuie să asculte de un grup restrâns care l-a îndrumat greșit, după părerea mea. Simt că discursul PNL este paralel cu cetățeanul și acest lucru numai poate continua", a afirmat edilul orașului Timișoara, Nicolae Robu, sâmbătă într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit Mediafax.

Declarația sa vine după ce, pe Facebook, liderul PNL din Timiș a făcut apel la unitate în interiorul partidului și i-a reproșat lui Orban că nu s-a consultat cu partidul pe tema Codului administrativ. Decizia conducerii centrale ca PNL să nu voteze pentru acest proiect de lege a dus la demisia din funcția de vicepreședinte a deputatului Florin Roman, membru în comisia specială pentru elaborarea codului, care a anunțat însă că va vota proiectul în continuare.

Un alt moment de care se leagă aceste tensiuni interne s-a consumat pe 22 mai, atunci când deputatul Dan Vîlceanu a propus în ședința Biroului Executiv să se dea un vot pentru demersul lui Orban de a depune plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă și lui Liviu Dragnea, demers cu care nu toți cei prezenți au fost de acord. Tinel Gheorghe s-a declarat împotriva demersului, iar când s-a ajuns la vot, a votat împotrivă, așa cum au făcut și Iulian Dumitrescu și Marian Petrache.

Împotriva acestui demers s-a exprimat public și primarul orașului Oradea Ilie Bolojan, prim-vicepeședinte, dar și senatoarea Alina Gorghiu.

Ședința Biroului Executiv, care o va precede pe cea de BPN (de la ora 12.00), urmează să decidă data Consiliului Național, important pentru că acolo se vor stabili criteriile și procedura pe baza cărora se va întocmi lista de candidați la europarlamentare.

Se vehiculează deja o listă scurtă de candidați, Orban fiind el însuși o opțiune, afirmând că nu s-a decis încă, dar că sunt colegi care i-au cerut acest lucru. Pe listă ar urma să se regăaseasca actualii eurodeputați Siegfried Mureșan (venit recent de la PMP), Daniel Buda, Marian Jean-Marinescu și Cristian Bușoi. Și actualii primari Mircea Hava sau Gheorghe Falcă sunt vehiculați, dar și fostul lider PDL Vasile Blaga, în cazul în care va primi decizie definitivă de achitare. Același lucru este valabil și în cazul lui Dan Motreanu, achitat în primă instanță.

”În măsura în care vor considera oportună, candidatura unor membri PNL precum Mircea Hava, Gheorghe Falcă sau Vasile Blaga ar fi justificată de profilul şi experienţa lor politică şi administrativă” spunea PNL într-un drept la replică transmis agenției Mediafax.

“E o selecţie destul de riguroasă. Nu poţi să trimiţi pe oricine în Parlamentul European. Noi ca partid trebuie să trimitem oameni care să aibă capacitatea să se bată pentru interesele Românei, pentru că deciziile la nivelul UE pot să te avantajeze sau pot să te dezavantajeze. Aici vor conta experienţa politică, o oarecare experienţă administrativă, experienţa în materie de relaţii internaţionale, stăpânirea unei anumite competenţe”, a declarat Orban luna trecută, la Realitatea TV.

Amintim că Ludovic Orban a fost ales președinte al PNL pe 17 iunie 2017 cu 3.518 voturi în timp ce contracandidatul Cristian Buşoi a obținut 952 voturi.