Proiect PSD-ALDE: Scăderea vârstei de pensionare pentru mame cu 2 ani pentru fiecare copil născut și crescut

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 iunie 2018, 18:15 Actualitate | Politic


Mame si copii
Foto: pixabay.com
Un proiect depus la Senat prevede posibilitatea ca orice femeie să iasă la pensie mai devreme cu doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin 10 ani, scrie Mediafax. Printre motive se află "declinul demografic în care populația se reduce cu cinci români în fiecare oră".

Proiectul semnat de grupurile PSD și ALDE, alături de 51 de aleși, prevede modificare art 55 alin (1) din Legea 263 pe 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar acesta va avea următorul cuprins: "cu câte doi ani, pentru ficare copil născut și crescut cel puțin până la vârsta de 10 ani".

Expunerea de motive arată că femeile care muncesc și au realizat stagiul complet de cotizare la sistemul de pensii să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare în funcție de numărul de copii. Concret, proiectul prevede posibilitatea scăderii vârstei de pensionare cu câte doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin până la vârsta de 10 ani, așa cum prevedea vechea lege nr 19 din 2000 abrogată prin măsurile de austeritate instroduse în anul 2010 prin legea 263/2010.

Motivația acestui demers este legată de "faptul că tot mai multe femei care muncesc renunță sau amână aducerea unui copil pe lume pe baza unor considerente economice. Rata totală de fertilitate în România a scăzut sub pragul critic (de 2,1 sub care are loc scăderea populației) ajungând la un minim istoric de 1,428 la care vorbim de un declin demografic în care populația se reduce cu cinci români în fiecare oră".

Documentul face referire la declinul democrafic, pentru prima dată numărul născuților fiind mai mic de 200.000 anual.

"În ultimii 20 de ani s-a înregistrat un dezastru demografic în ceea ce privește evoluția natalității atât la nivel de țară, cât și în zonele care asigurau tradițional un spor natural pozitiv. La nivel național, scăderea natalității la 195.000 de copii reprezintă un minim istoric al României moderne și va fi urmată de mari probleme sociale. Dacă se menține același ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piața muncii ce va rămâne fără salariați cât și bugetele de sănătate și de pensii care vor avea nevoie de sprijn tot mai mare de la bugetul de stat", se mai arată în proiect.

Documentul precizează la cauze și speranța de viață sub medie a femeilor din România față de media europeană, impactul schimbărilor urmând să fie în special creșterea natalității în familiile în care femeile muncesc.


Citeste mai multe despre   


















3702 vizualizari

  • +13 (15 voturi)    
    inapoi in epoca de piatra.. (Sâmbătă, 30 iunie 2018, 19:24)

    pehash [utilizator]

    femeia trebuie sa stea cat mai mult acasa, sa spele scutece si sa frece podelele. doar sotul va munci, ca veniturile familiei sa fie cat mai reduse, eventual copiii vor fi pusi la munca pe langa casa.

    de ce sa investesti in gradinite sau sa subventionezi firmele care angajeaza cu program redus tinerele mame (de fapt e fix pe dos, le pune sa plateasca taxe pt program full time)? o femeie independenta e un pericol pentru societatea inapoiata la care viseaza "liderii" din Teleorman.

    in Romania pensionarea este vazuta ca o salvare.. majoritatea muncesc in scarba si abia asteapta sa ajunga la randul lor o povara pentru tineri. meseria nu este un motiv de mandrie. probabil pentru ca pentru multi rodul muncii este.. zero.
    • +8 (10 voturi)    
      tarii cat mai multi... (Sâmbătă, 30 iunie 2018, 19:54)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui pehash

      ...asistati cu mana-ntinsa spre psd-alde ! Viitor de aur tara noastra are,asistatii mandrii se prajesc la soare !
      • +11 (11 voturi)    
        De fapt (Sâmbătă, 30 iunie 2018, 20:46)

        Radub1000 [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

        In fapt scaderea natalitatii se datoreaza faptului ca aceasta monstruoasa coalitie este la putere. Pot sa se dea peste cap, scaderea natalitatii se datoreaza fugii din tara condusa de ciuma rosie a populatiei active. Singura solutie ar fi plecarea de la putere a reprezentatilor pensionarilor comunisti
  • +8 (10 voturi)    
    Natalitate artificiala (Sâmbătă, 30 iunie 2018, 20:29)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Nu asa se rezolva problema sporului natural. Exista mai multi factori daca vrei sa cresti natalitatea, cum ar fi sustenabilitatea. Vorbim si financiar dar si ca infrastructura (daca o mama face 5 copiii de dragul beneficiilor desi traieste in garsoniera, ce rezolvam?).

    Plus ce se intampla cu cele care nasc dar dau copiii la case de infiiat? Ce le opreste sa dea copilul al 10 ani si o zi?

    Sunt desigur mai multe lucruri de discutat dar nu are sens aici... se vede ca este o incercare penibila de control al populatiei. Nu este cu nimic mai diferit de eugenism. Nu m-ar surprinde maine sa dea extra beneficii pentru copiii nasucti blonzi cu ochi albastri... ca sa mentinem pattern-ul de "sobolan", nu?

    O bataie de joc fata de populatie. Asta ca sa nu mai zic de rezultatul idnirect: "femeia buna de copil si atat, tre' sa scoata copiii pe banda rulanta". Poate faceti un proiect si pentru cele care stau cate 10-12 ore in bucatarie, de ce nu?!

    Rusine!!
  • +7 (9 voturi)    
    mda (Sâmbătă, 30 iunie 2018, 21:29)

    liviu_ [utilizator]

    sa incurajam o anumita rasa mancatziash
    sa incurajam nemunca...

    si daca tot sistemul de pensii mai are putin si intra in colaps... sa mai micsoram putin varsta de pensionare cadezastru o sa pice pe urmatoru guvern.... logic...
  • -6 (6 voturi)    
    Excelent, bravo!! (Sâmbătă, 30 iunie 2018, 23:45)

    moka [utilizator]

    Eu as fi scazut cu 4 ani. 2 e prea putzin.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version