Guvernul a schimbat, joi, din funcții o serie de consuli generali ai României, printre cei numiți pe posturi numărându-se și fiica unuia dintre acționarii firmei Tel Drum și prieten cu liderul PSD Liviu Dragnea, precum și fiul vitreg al ministrului de Externe Teodor Meleșcanu.

Ioana GheorghiasFoto: http://www.aktual24.ro/

Prin hotărâri de Guvern semnate de premierul Viorica Dăncilă și contrasemnate de ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, se fac următoarele schimbări:

  • Ioana Gheorghiaș se numește consul gerenal, șef al Consulatului General al României la Torino, în locul lui Tiberiu Mugurel Dinu. Ea este fiica lui Mugurel Gheorghiaș, zis ”Melcul”. El este prieten și coleg de trupă rock din studenție cu liderul PSD Liviu Dragnea. Mugurel Gheorgiaș este acționar la compania Tel Drum, aflat în procedură de insolvență, firmă implicată în dosarul privind presupuse fraude cu fonduri europene, constituit la DNA, în care este investigat și Liviu Dragnea.

Din funcția de consul general la Torino, Ioana Gheorghiaș ar urma să gestioneze procesul de votare din nordul Italiei la alegerile pentru președintele României din anul 2019, de exemplu. Potrivit unor surse diplomatice, Ioana Gheorghiaș a fost avansată anul trecut de la gradul diplomatic de secretar III la gradul de secretar II, la excepțional, de către ministrul Meleșcanu, la propunerea secretarului de stat George Ciamba. Ea era atunci consiliera lui Ciamba. Potrivit ziarului România Liberă, Ioana Gheorghiaș a intrat prin consurs în diplomație, în anul 2015, din comisia de concurs făcând parte și Ciamba.

La rândul său, cel rechemat din postul de la Torino este tatăl actriței Alexandra Dinu, fosta soție a fostului fotbalist Adrian Mutu.

  • Sorin Adrian Pîrvulescu se numește în funcția de consul general la Strasbourg, în locul lui Sabin Pop. Surse diplomatice au declarat pentru HotNews că Pîrvulescu este fiul vitreg al ministrului Teodor Meleșcanu, care a contrasemnat hotărârea de guvern de numire. Sorin Adrian Pîrvulescu este fiul din altă căsătorie al lui Viki Meleșcanu, actuala soție a ministrului Teodor Meleșcanu.
  • Anton Emmanuel Barbu se numește consul general la Edinburgh.El este fiul fostului ministru al Culturii din guvernarea Ponta, Daniel Barbu (ALDE). Anton Barbu a fost drector la o fundație italiană, AVSI, cu activități umanitare în Siria, potrivit postului Antena 3.
  • Loredana Stănculescu se numește consul general la Cernăuți, în locul Eleonorei Moldovan.