Guvernul dispune de instrumentele și de instituțiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a „Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, CSAT luând act de informarea ministrului Culturii, transmite Administrația Prezidențială, la finalul ședinței Consiliului.

Sedinta CSATFoto: Administratia Prezidentiala

Președinția transmite că, potrivit Constituției și legii, Guvernul este cel abilitat să gestioneze dosarul Roșia Montana.

”Subiectul Roșia Montană, ca parte a patrimoniului cultural național și a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenția Președintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât și sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României. Tema supusă atenției are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul României dispune de instrumentele și de instituțiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a <> în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În baza prevederilor constituționale și legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au luat act de informarea făcută de către ministrul Culturii și Identității Naționale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvernul României”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Ministrul Culturii, George Ivașcu, a transmis recent MAE adresa prin care solicita, în numele statului român, amânarea unei decizii privind includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, cu două săptămâni înainte de a cere introducerea „în regim de urgență” a subiectului pe ordinea de zi CSAT pentru luarea unei decizii privind situația României. Potrivit documentului obținut de HotNews, Ivașcu reitera „solicitarea fermă de amânare a luării unei decizii” a Comitetului Patrimoniului Mondial din Cadrul UNESCO, de la finalul lunii iunie.