Efectele protestului din Parlament: Interzis pentru USR să mai invite persoane la Camera Deputaților. Plus: Ce reguli stricte sunt impuse la Senat

de Iulia Roșca     HotNews.ro
Marţi, 26 iunie 2018, 14:38 Actualitate | Politic


Protest la Parlament
Foto: Hotnews
Conducerea Camerei Deputaților a votat marți o hotărâre, la propunerea deputatului PSD Florin Iordache, prin care i se interzice, în mod exclusiv, grupului deputaților Uniunii Salvați România să mai invite persoane la Camera Deputaților, aceasta fiind o urmare a protestului organizat săptămâna trecută lângă sala de plen de către 9 cetățeni care au intrat ca invitați ai celor de la USR. De asemenea, s-a votat în Biroul Permanent, ca pe holul de lângă sala de plen să nu mai aibă voie decât parlamentarii, reprezentanții presei și angajații parlamentului.

Anunțul a fost făcut de deputatul PSD Georgian Pop, secretarul Camerei Deputaților.

"Domnul Florin Iordache, autorul OUG 13, a comis, nouă ni se pare, un mare abuz în serviciu pentru că este pentru prima oară în istoria parlamentarismului în care se instituie o pedeapsă colectivă. Deci liderul de grup al PSD a propus şi dânsul a supus la vot ca doar grupul USR să nu mai aibă voie să aibă invitaţi în Parlamentul României, lucru care este profund inacceptabil din toate punctele de vedere: legal, democratic, moral. Am insistat să ne dea baza regulamentară în care acţionează Biroul permanent, iar dânsul a repetat râzând că este doar pentru buna desfăşurare. Am întrebat: totuşi pentru buna desfăşurare există vreo limită la ce puteţi face? Puteţi să spuneţi că opoziţia nu mai are drept de vot sau ceva de genul acesta? Nu a răspuns, doar a râs", a explicat deputatul USR Claudiu Năsui, după şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Discuția despre o posibilă hotărâre care, practic, sancționează grupul USR, a avut loc și luni, când propunerea a venit din partea liderului deputaților PSD Daniel Suciu. O decizie în acest sens a fost amânată.

Totodată, în contextul protestului de săptămâna trecută, în mod temporar - până la adoptarea unui regulament nou, lucru care va avea loc cel mai probabil din toamnă, Secretarul General al Senatului a transmis o adresă către toate grupurile parlamentare prin care s-a decis ca toți cei invitați de parlamentari trebuie aprobați de secretarul general și că aceștia vor fi însoțiți permanent în zona pentru care solicită accesul de un angajat al Senatului care va supraveghea să nu se deplaseze în alte zone ale clădirii.

Redăm mai jos adresa din data de 25 iunie, semnată de Secretarul General Izabela Chencian:







*Pentru FOTO dacă nu se afișează pe mobil click aici și aici

"Începând cu data prezentei, accesul în Senat a altor persoane decât angajații din cadrul structurilor instituției se va efectua exclusiv ca urmare a aprobării de către secretarul general a solicitărilor scrise depuse în acest sens. Solicitarea scrisă va cuprinde locația unde se va deplasa invitatul, intervalul orar în care se va afla pe spațiile Senatului, precum și numele și funcția angajatului Senatului responsabil de însoțirea invitaților. La preluarea invitaților de la punctul de acces, angajatul responsabil va prezenta legitimația de serviciu care să ateste că este salariat al instituției, funcționar public parlamentar sau personal contractual, conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 7/2006.

Pe toată durata vizitei se interzice invitaților să părăsească spațiile Senatului și să se deplaseze pe spațiile deținute de celelalte instituții, care au sediul în Palatul Parlamentului, angajatul responsabil de însoțirea acestora asigurând respectarea acestei măsuri.

În consecință, vă rugăm să dispuneți măsurile necesare pentru a se asigura respectarea celor precizate de către personalul din cadrul structurilor Senatului."


Sentorul USR Ramona Dinu a publicat o fotografie luni, pe Facebook, în care semnalează faptul că a fost însoțită în timpul unei discuții cu un cetățean venit în audiență. Vezi aici postarea.

"Așa înțeleg președinții celor două camere, Dragnea și Tăriceanu, că trebuie să administreze clădirea parlamentului, ca doi boieri pe moșia lor. Ce fac ei și Secretarul General, însă, este să afecteze activitatea parlamentarilor în exercițiul mandatului lor. Trebuie să înțelegeți ceva foarte bine domnilor președinți: Parlamentul nu este al vostru, nici al majorității parlamentare, nici al opoziției, ci al oamenilor. Nu este admisbil să transformați Casa Poporului într-un penitenciar în care toți vizitatorii sunt tratați ca niște potențiale pericole. Iar USR nu va asista indiferent la abuzurile voastre. Este dreptul cetățenilor de a vedea unde se duc banii lor și de a vizita propriul lor parlament," a scris și senatorul Vlad Alexandrescu, liderul senatorilor USR, pe Facebook.

Amintim că, după protestul din Parlament din timpul discursului susținut de premierul Viorica Dăncilă, conducerea parlamentului a solicitat de la Secretariatele Generale ale celor două foruri, precum și de la comisiile juridice, să vină cu propuneri de regulament privind accesul în parlament, regulament care ar putea viza și restricționarea accesului pentru presă.

Având în vedere că sesiunea parlamentară ordinară se încheie la finalul acestei săptămâni - cel mai probabil va fi convocată o sesiune extraordinară - propunerile ar putea fi discutate și aprobate în toamnă, odată cu noua sesiune.

Mai mulți lideri din majoritatea parlamentară au vorbit de faptul că modelul pentru acest regulament va fi Parlamentul European, care însă are o cu totul altă structură.


Citeste mai multe despre   


















3385 vizualizari

  • +23 (25 voturi)    
    Regulament (Marţi, 26 iunie 2018, 14:42)

    Captain Obvious [utilizator]

    In regulament nu se scrie cumva ca nu au voie persoanele cu probleme penale sa fie presedinti de camera ?!??
  • +16 (18 voturi)    
    O masura profilactica (Marţi, 26 iunie 2018, 15:04)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Oricine intra in Camera Deputatilor risca enorm: poate fi infestat de virusii psd-alde-udmr - cea mai infecta si letala boala a caror purtatori sunt târâturile care fac parte din Ciuma Rosie.
  • +13 (15 voturi)    
    mda (Marţi, 26 iunie 2018, 15:22)

    SoulSearcher [utilizator]

    n-ai voie ca liber cetatean sa te plimbi pe holurile parlamentului...

    dar ca cetatean cu DUBLA condamnare penala e OK sa te plimbi pe acolo, ba chiar sa fii seful camerei deputatilor si sa dai/faci legi dupa bunul plac...

    stalin, hitler, pol pot, mao zedong, kim jong-ill, idi amin... ar fi cu totii mandri de ce se intampla prin romania lui 2018
  • +8 (10 voturi)    
    frica si aroganta (Marţi, 26 iunie 2018, 15:32)

    Francisc 1 [utilizator]

    se simt foarte iubiti de oameni
  • +15 (17 voturi)    
    Asta nu e impotriva legii si a Constitutiei chiar? (Marţi, 26 iunie 2018, 15:33)

    LiviuX [utilizator]

    Stiam ca accesul la lucrarile parlamentului e liber pentru oricine vrea sa asiste. Sau s-a abrogat asta? Cand si cum?
  • -6 (8 voturi)    
    asa se intampla (Marţi, 26 iunie 2018, 16:25)

    cucuveauamov [utilizator]

    cand bagi in parlament protestatari #rezist deghizati in "invitati". In mod normal, ar fi trebuit interzisi si USR-istii vreo luna + taierea din salariul de parlamentar. Vrei proteste? e strada destul de larga. Cetatenii platesc parlametarii sa faca legi, nu sa se tavaleasca Malin Bot pe covoare.
    • +3 (3 voturi)    
      Numai un idiot poate gandi asa (Marţi, 26 iunie 2018, 17:15)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Adica daca cineva provoaca dezordine, interzicem accesul tuturor? In ce societate de drept, civilizata, sunt pedepsiti si nevinovatii? Dar de, la dictaturi nu ma mir...
    • +1 (1 vot)    
      Aproape corect (Marţi, 26 iunie 2018, 21:05)

      liberte, egalite, mouie pesede [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Dar cand parlamentarii lipsesc, nu ar trebui sa li se taie din salariu?
  • +3 (3 voturi)    
    Alo, CNCD! (Marţi, 26 iunie 2018, 19:17)

    fat.cat [utilizator]

    O autosesizare, ceva? Adica pupatorii de funduri politice pot fi invitati, dar cei care nu vor sa se aplece, nu. Daca asta nu e discriminare, atunci cum pisici sa-i spunem?
    Si apropo, dom’ Iordache, pune-ti o centura de castitate, just in case, ca neavand o tinta cerebrala prea usor detectabila, as putea sa pariez ca elementele astea fasciste care inca umbla libere pe strada o sa-ti depuna o petitie sub centura, maestre.
  • 0 (0 voturi)    
    de ar fi putut va bagau in duba (Vineri, 29 iunie 2018, 4:01)

    Coco Whistle [utilizator]

    si nu mai stia nimeni de voi. cum de va permiteti? acolo e un loc sacru, mai animalelor. btw, f curind, va veti simti mai rau decit in inchisoare. va trebui sa fim mai isteti in actiuni, sobolanii trebuie stirpati.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version