Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a plâns pe pagina sa de Facebook că a primit amenințări, în cel mai ”abject” mod posibil, după ce a transmis mesajul de solidarizare cu Liviu Dragnea, după condamnarea acestuia la 3 ani și jumătate de închisoare. Totuși, Dan susține că nu-și va închide pagina de Facebook și nici nu va șterge comentariile, oricât de ”abominabile” ar fi.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Opinii diferite au fost și vor mai exista. Modul în care sunt ele susținute face diferența! Poți să iti permiți multe în lumea asta, dar să ameninți, în cel mai abject mod posibil, făcând referire la moarte sau viol, depășește orice limită a toleranței! Nu vorbesc acum prin prisma ministrului de interne, ci din perspectiva omului, a femeii și a cetățeanului român care, asemenea oricăruia dintre cei care citesc aceste rânduri, are dreptul la liberă exprimare. Repet, într-un limbaj decent!”, a comentat ea, pe rețeaua de socializare.

Carmen Dan precizează însă că, în ciuda așteptărilor unora, nu își va închide pagina de facebook, făcând astfel aluzie la incidentul cu Gabriela Firea, care a fost nevoită să își suspende contul ca urmare a valului de critici generat de prezența sa la ceremonia de pe Arena Națională.