Ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacţionat la decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea, precizând că este vorba de o decizie politizată. Carmen Dan a catalogat hotărârea drept "răspunsul vindicativ nu numai la presiunea străzii, ci şi la încercarea autorităţilor de a reforma statul de drept".

Carmen DanFoto: mai.gov.ro

"Cumpătarea este o dovadă de înțelepciune și, atât timp cât lupta nu s-a dus până la capăt, consider că este mai bine să taci inteligent, decât să jubilezi gratuit... Nu este pentru prima dată când eu și colegii mei de partid trebuie să ne arătăm unitatea și tăria de caracter în fața unor momente grele. Am fost și voi fi alături de președintele partidului, Liviu Dragnea, şi sunt convinsă că, până la final, își va demonstra nevinovăția. Nu este o decizie definitivă! Este evident că această sentință este una politizată. Este răspunsul vindicativ nu numai la presiunea străzii, ci și la încercarea autorităților legislative și executive de a reforma statul de drept, acela real! De a armoniza legislația respectând Constituția și deciziile CCR, așa cum se întâmplă în orice democrație autentică!", a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Ministrul de Interne a precizat că decizia de joi a instanţei supreme "te întărește și, mai mult, te motivează să mergi mai departe". "Asta am văzut eu acum la președintele partidului, Liviu Dragnea! Nu-l poate doborî o astfel de soluție, cum nu l-au îngenunchiat toate piedicile și strategiile… Și, în astfel de momente, când nimic nu mai corespunde firescului și logicii de bun simț, mai mult ca oricând, partidul strânge rândurile în jurul omului care arată că are puterea să rămână întotdeauna în picioare, cu demnitate și tărie de caracter! Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor și își va duce până la final mandatul pe care românii i l-au încredințat! Rămânem cu toată convingerea alături de președintele Liviu Dragnea. Decizia de astăzi nu poate anula calitățile sale de om politic, de președinte care a adus partidul la cotele cele mai mari din istoria sa. Se apropie un an important, iar Liviu Dragnea poate face din nou istorie pentru PSD, împreună cu noi toți și având susținerea noastră!", a conchis Carmen Dan.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.