Liberalii depun moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. „Cine nu va susţine moţiunea nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea”
"Orice parlamentar, indiferent în ce partid politic se găseşte, va fi supus unui examen de conştiinţă - vrea binele acestei ţări, vrea ca România să revină pe drumul cel bun, îşi doreşte un nou început pentru România care să permită reaşezarea României pe baze democratice şi cu statutul de ţară europeană şi de membră a NATO sau preferă ca lucrurile să continue aşa cum merg astăzi. Orice parlamentar trebuie să treacă acest examen de conştiinţă, orice parlamentar care nu va susţine moţiunea de cenzură nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea şi, de fapt, acceptă ca Dragnea să-şi bată joc de România şi acceptă ca România să fie scoasă de pe traiectoria normală de dezvoltare, democraţie, apartenenţă la UE şi la NATO", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El nu a vrut să precizeze numărul de senatori şi deputaţi care au semnat moţiunea până în prezent, arătând că s-au purtat discuţii cu toate grupurile parlamentare şi cu foarte mulţi parlamentari şi că acestea continuă.
https://m.rfi.ro/presa-romaneasca-104119-liberalismul-romanesc-o-doamna-pe-centura-adevarul
Deci, cine ar urma sa voteze motiunea voastra?
Dupa Revolutia din '89, Sistemul Judiciar din Romania a fost construit pe baze incorecte si centralizate, inclusiv faptul ca numirea judecatorilor si procurori din diverse judete din Romania depind de organizatii aflate la Bucuresti.
Asa ca nu e de mirare ca in 2018 UDMR-ul colaboreaza cu rusii din PSD pentru a diminua influenta acestui sistem.
Ideea la UDMR este: Decat o Justitie de Stat centralizata pe Bucuresti cu puteri mari, mai bine sa nu mai fie nici o Justitie de Stat.
Daca UDMR-ul poate fi asemuit cu un taran, iar CSM-ul din Bucuresti cu un boier lacom, se poate spune ca taranul zice: ,,Decat dreptatea boierului, mai bine Legea Junglei"
Pina si numele sunt puse la misto(a se vedea celelalte motiuni simple). Fac si PNL-istii ce-au facut turcii la Plevna.