Singura certitudine a șefului PNL, după „negocieri zilnice” pentru moțiunea de cenzură: „Nu sunt Mafalda”

de Redacția     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 iunie 2018, 13:16 Actualitate | Politic


Ludovic Orban
Foto: Agerpres
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, pe care o pregătesc liberalii, vor continua şi săptămâna viitoare, însă nu poate garanta că parlamentarii puterii cu care s-a luat legătura o vor vota.

"Nu sunt Mafalda. Noi suntem în negocieri zilnice pe care le purtăm în special cu parlamentari care sprijină Guvernul, care au făcut parte din majoritatea guvernamentală. Există nemulţumiri mari în rândul PSD. Nu ştim, în schimb, dacă parlamentarii cu care am luat legătura, în cazul în care PSD, ca la ultima moţiune de cenzură, o să îi oblige să stea în bănci, să nu se ducă la vot, dacă o să aibă curajul să se ducă să voteze. Negocierile continuă, mai sunt probabil săptămâna viitoare, e o săptămână în care vom finaliza textul moţiunii de cenzură", a spus Orban, citat de Agerpres.

Întrebat dacă se poate baza, la moţiunea de cenzură, pe toate voturile parlamentarilor PNL, Ludovic Orban a afirmat că nu a primit semnale că vreunul dintre aceştia ar intenţiona să părăsească partidul.

"Eu comunic în mod frecvent cu toţi parlamentarii PNL, niciun parlamentar nu mi-a lăsat să cred că intenţionează să părăsească PNL", a declarat Orban.

Liderul liberal a precizat că se lucrează la o "schiţă de guvernare" şi că PNL are şi o propunere pentru funcţia de prim-ministru, în persoana sa, pentru ca să nu mai fie acuzaţi de actuala coaliţie de guvernare că doresc schimbarea Executivului, dar nu au un program de guvernare pregătit.



















1405 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    mafalda ? (Sâmbătă, 16 iunie 2018, 14:30)

    nash pandelica [utilizator]

    credeam ca dl. bleaga e mafalda voastra. sau ..alinutza.
  • +3 (3 voturi)    
    Bine, bine, dar ce faceti atunci cu acel guvern (Sâmbătă, 16 iunie 2018, 15:26)

    xrogo [utilizator]

    minunat pregatit de voi sa-i inlocuiasca pe cei din alianta PSD-ALDE?
  • 0 (2 voturi)    
    deci voi nu sinteti liberi ptr ca (Sâmbătă, 16 iunie 2018, 16:33)

    Coco Whistle [utilizator]

    ati facut un tirg: cumpararea de pozitii in parlament ca la piata in schimbul a nu misca in front decit la comanda. ati renuntat la libertatea voastra si la distrugerea romaniei doar ptr a cumpara acel loc. cu infractorii, tradatorii nu poti negocia. romania e o comoara de jumulit. sa ne imaginam ptr o secunda o romanie fara politicieni, cu profesionisti adevarati la conducere, iubitori de tara care nu se vind pe arginti...
  • +1 (1 vot)    
    Sica mandolina (Duminică, 17 iunie 2018, 11:05)

    tony-s [utilizator]

    tu nu esti nici macar mama omida.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version