Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat vineri Comisia Europeană, într-un discurs susținut în cadrul Reuniunii Asociației Senatelor din Europa, că a avut o „politică părtinitoare, uneori partizană” care a făcut ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare să fie „ținut captiv de sistemul de influență ocult” al SRI și DNA. Mai mult, liderul ALDE a susținut că, după integrarea în Uniunea Europeană, a fost creat un sistem represiv asemănător cu modelul Securităţii din anii 1950”.
Redăm un fragment din discurs (potrivit textului publicat pe site-ul Senatului):
”Numărul foarte mare și nejustificat al interceptărilor telefonice și modul anticonstituțional de operare al așa-numitului binom format din Serviciul Român de Informaţii și Direcţia Naţională Anticorupţie, au deturnat grav lupta anticorupție în România și au grevat relația noastră cu Comisia Europeană. În redactarea numeroaselor rapoarte din ultimii unsprezece ani ale Mecanismului de Cooperare și Verificare, Comisia s-a bizuit aproape exclusiv pe imaginea deformată ce i-a fost furnizată de instituţiile de forță ale statului şi pe percepţiile vehiculate în anumite medii de presă şi grupuri de presiune şi de interese.
Așteptăm încă din partea Comisiei să se poziționeze cu privire la adevărurile incomode care ies la suprafață la București și să explice de ce a desconsiderat şi ignorat sistematic semnalele de alarmă ce i-au fost trimise cu privire la gravele abuzuri comise de unele instituţii şi persoane din sistemul judiciar. Din cauza politicii părtinitoare, uneori chiar partizane, a Comisiei, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost ținut captiv de sistemul de influență ocult şi meta-legal coordonat de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Naţională Anticorupţie, devenind pur si simplu un alt instrument, la nivel național, de presiune asupra oponenţilor acestui sistem paralel cu statul de drept.
În România a fost creat, după integrarea în Uniunea Europeană, un sistem represiv asemănător cu modelul Securităţii din anii 1950. Semnele existenţei acestui sistem cu rădăcini staliniste sunt indiscutabile: arestări abuzive, plimbarea oamenilor încătuşaţi prin faţa camerelor de luat vederi, scurgerea către media de informaţii din dosare.
Prezumţia de nevinovăţie a fost în practică abolită, iar judecătorii au fost presaţi în mod constant, inclusiv prin ameninţări directe şi publice, să dea condamnările cerute de Direcţia Naţională Anticorupţie la dictarea Serviciului Român de Informaţii. Iar acolo unde aceste metode nu funcţionau, s-a declanşat urmărirea penală a magistraţilor care se încăpăţânau să judece în drept şi în echitate şi se dovedeau imuni la abuzuri. S-a ajuns la arestarea şi inculparea, ulterior dovedită nedreaptă, a unor judecători de la Înalta Curte sau de la Curtea Constituţională. Până de curând, încurajat fiind de Comisia Europeană, sistemul s-a crezut invincibil.”
43
4
