Alina Gorghiu: Delegaţia Comisiei de la Veneţia ne-a spus că s-ar fi bucurat dacă sesizarea s-ar fi făcut într-o fază mult mai incipientă a dezbaterii pe legile justiţiei, acum le va fi de greu să se încadreze într-un calendar / Raportul definitiv al Comisiei - în octombrie

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 12 iunie 2018, 23:36 Actualitate | Politic


Alina Gorghiu
Foto: Agerpres
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat marţi, după întrevederea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, că aceştia au spus că s-ar fi bucurat dacă sesizarea pe legile justiţiei s-ar fi făcut într-o fază mult mai incipientă a dezbaterii, pentru că acum stadiul este aproape de finalizare şi le va fi de greu să se încadreze într-un calendar, relatează News.ro. Gorghiu a mai spus că raportul preliminar va fi gata în iulie, iar cel definitiv în octombrie, şi a anunţat că PNL a depus o solicitare la Consiliul Europei cu privire la modificările aduse Codului penal şi pe Codului de procedură penală.

"Am o mare satisfacţie. Împreună cu colegii mei am reuşit concretizarea acestui demers, ca urmare a unei inţiative pe care PNL a avut-o, iniţiativă care, din păcate, deşi trebuia să aparţină majorităţii parlamentare, Parlamentului, ministrului Justiţiei, ne-a fost refuzată în mod constant. De altfel, la întâlnirea pe care am avut-o cu delegaţia Comisiei de la Veneţia ne-au şi spus experţii internaţionali, membri ai acestui corp internaţional, că s-ar fi bucurat dacă sesizarea s-ar fi făcut într-o fază mult mai incipientă a dezbaterii legislative pe legile justiţiei, pentru că acum stadiul este aproape de finalizare şi le va fi destul de greu să se încadreze într-un calendar accelerat astfel încât să poată emite un raport de care ţara avizată, în speţă România, să ţină cont", a declarat Alina Gorghiu.

Gorghiu a mai spus că reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au anunţat că raportul preliminar va fi gata în iulie, iar cel definitiv în octombrie.

Senatoarea PNL a explicat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre magistraţi, incompatibilităţile acestora şi scotarea preşedintelui şi a CSM din procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt.

"În ceea ce priveşte dezbaterea în sine din interior, s-au discutat câteva aspecte legate de cariera magistraţilor, incompatibilităţi ale magistraţilor, scoaterea preşedintelui şi a CSM sau diminuarea rolului acestor instituţii din procedura de numire sau de revocare a procurorilor cu funcţii înalte în statul român. Cert este, dacă îmi permiteţi o concluzie, că PSD a mimat interesul pentru recomandările care vor veni din partea Comisiei de la Veneţia şi cumva am convingerea că nu va aştepta deloc acest raport nici măcar pe cel preliminar dacă între timp CCR  se va pronunţa şi nici nu va ţine cont de recomandări", a mai spus ea.

Gorghiu a anunţat că PNL a depus o solicitare la Consiliul Europei cu privire la modificările aduse Codului penal şi pe Codului de procedură penală.

"Ca o menţiune de final, am anticipat deja şi am spus celor din Comisia de la Veneţia că am depus deja o solicitare la Consiliul Europei pe Codul penal şi pe Codul de procedură penală pentru a avea din nou o misiune de evaluare a dânşilor în România. Fiindu-ne refuzat acest demers de comisia specială, de Parlament, am simţit nevoia să informăm pe această cale, desigur, vom vedea care va fi concluzia pe această temă", a conchis ea.


Citeste mai multe despre   




















4436 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    dar voi pnl-ul ce ati pazit in parlament ??? (Miercuri, 13 iunie 2018, 0:09)

    mnicku [utilizator]

    ce ati facut?

    cum de si-a atribuit dorel inca un manadat la Comisia de la Venetia ??? cum a fost posibil asa ceva ???

    lacrimi de crocodil dupa ce ati votat cot la cot ei ....

    RUSINE !!!!!!!!!! e putin spus
    • 0 (2 voturi)    
      Ghici! (Miercuri, 13 iunie 2018, 3:30)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

      PNL egal aceeasi mizerie!
  • 0 (0 voturi)    
    Pacat ! (Joi, 14 iunie 2018, 21:01)

    giuseppe2 [utilizator]

    Doamnei Gorghiu nu am ce sa-i reprosez.
    Nu m-as mira sa-si reproseze singura faptul ca admite un caraghios ludic (Ludovic) in fruntea unui partid pe care multi l-am dori in frunte. Dar cu nenea Orban nu se vor obtine niciodata voturi, ci doar hohote de ras. E drept ca si astea sunt sanatoase... :))


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version