Primarul PSD din orașul Cavnic, județul Maramureș, Vladimir Petruț, spune că ar fi mers Bucureşti să protesteze dacă PSD dorea să adopte legile justiției, nu să introducă ”manevre și bani”, notează Mediafax. ”Mă duc eu la București să strig? Așa ceva nu o să fac niciodată”, adaugă edilul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul PSD din orașul Cavnic consideră că România trebuie să fie condusă de oameni corecți și cinstiți, care nu au condamnări penale, iar cei care suportă o condamnare penală trebuie să înțeleagă că trebuie să facă ”un pas lateral”.

Vladimir Petruț a declarat duminică seară, într-o intervenție în direct pe pagina sa Facebook, că înainte de numirea unui prim-ministru al României, ar trebui ca acesta să dea un examen la limba și literatura română, să vadă oamenii dacă știe să vorbească și să scrie.

”În opinia mea, cred că această țară trebuie să fie condusă de oameni corecți, cinstiți, care nu au condamnări penale, iar cei care suportă o condamnare penală trebuie să înțeleagă că trebuie să facă un pas lateral. Nu cred că nu există destui oameni. Mai mult, înainte să mai fie numit un prim-ministru al României, cred că prima dată ar trebui să dea un examen la limba și literatura română, să vedem dacă măcar știe să vorbească și să scrie. Este inadmisibil astăzi că primul-ministru face țara de rușine, ce se întâmplă în cancelariile occidentale, ne râde toată lumea. PSD are oameni serioși, de bună calitate, numai că sunt ținuți în lateral, nu sunt lăsați în față. Astăzi ne conduce o gașcă de șmecheri. (...) Mesajul meu este că această țară nu are voie să fie condusă de oameni condamnați penal, jos penalii, această țară trebuie să fie condusă de oameni integri, serioși, capabili, care pot să stea cu fruntea sus în fața cetățenilor”, a spus Petruț.

Acesta a afirmat că sunt exemple de politicieni care au fost trimiși în judecată, iar ulterior achitați de instanță - Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Ludovic Orban, Vasile Blaga – și s-a întrebat de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, nu poate să aștepte și el decizia instanței.

”Își aduce sute de mii de oameni, mă duc eu la București să strig? Așa ceva nu o să fac niciodată. Mergeam la București dacă PSD dorea să adopte legile justiției, nu să introducă niște manevre și niște sume de bani, ci cum spune UE, cum sunt adoptate în Germania sau Franța. Vii cu OUG 13 și spui că poate fura până la o limită? Cum adică să furi banul statului, că dacă ai furat până într-atâta nu pățești nimic. Nu există așa ceva. Nu este voie a fura, scurt și concis. Să fim uniți și să arătăm că în România așa ceva nu se poate întâmpla”, a mai spus edilul din Cavnic.

Vladimir Petruț s-a referit și la situația din justiție și a precizat că, dacă ar fi în locul președintelui Iohannis, nu ar demite-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

”Nu se mai poate fura atâta și atunci trebuie să dăm jos justiția să se poată fura mai mult? Cred că nu este momentul să fie demisă Kovesi, din contră, ar trebui să rămână acolo și să fie verificați toți cei care încearcă să facă ilegalități. Politicienii ar trebui să fie fericiți că există o justiție puternică, pentru că în momentul în care justiția își face datoria țara are bani, nu se mai fură atâta”, a subliniat Petruț.

Acesta a precizat că dacă în urma poziției sale va fi exclus din PSD va rămâne primar independent.

Joi, președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, susținea că primarul de Cavnic nu mai este de facto membru PSD din februarie 2017, când a anunțat public că renunță la toate funcțiile deținute în PSD și că nu susține politica partidului.

”Din lașitate nu și-a depus și demisia din funcția de primar obținută în numele PSD, însă pentru acest lucru îl vor sancționa locuitorii Cavnicului”, spunea Zetea.

Conducerea PSD Maramureș va lua în calcul excluderea lui Petruț din partid.